Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 martie 2016
procedural · adoptat
Cristiana Irina Anghel
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Bună ziua, domnule ministru!
Eu am mai multe probleme notate. Nu știu dacă veți putea să răspundeți acum. Dacă nu puteți, nu aveți datele, eventual, îmi trimiteți, după aceea, un răspuns.
Vorbim de prețul medicamentelor. Chiar aseară, domnul Niels spunea într-o emisiune TV că dumnealui trebuie să ia niște medicamente.
Cât era în țară, primea din partea medicului de familie o trimitere și îl costau 60 de dolari.
Acum stă în Spania o perioadă. Aceleași medicamente, tot prin medicul de familie, costă 6 dolari, având în vedere că salariul mediu sau minim din România este de 5, 6 ori mai mic decât în Spania. Cum este posibil așa ceva? 60 și 6. De 10 ori mai mult costă medicamentele la noi. Trebuie făcut ceva.
Apoi, am fost contactată de persoane care spun că exista un medic care opera tumorile la plămâni și că era singurul care făcea un anumit procedeu. L-ați pensionat prin ordin de ministru, așa se spune. Și tot apropo de plămâni, domnul Boc, pe vremea dumnealui, împreună cu al său ministru de sănătate au desființat sau au făcut în așa fel încât să rămână cât mai puține sanatorii.
Ce aveți de gând să faceți în privința aceasta, pentru că TBC-ul a reînflorit? Deși este o boală a țărilor sărace și de lumea a treia, iată că în România este un pericol public.
Bun. Vorbeați de medicina școlară și de faptul că medicii ar trebui să predea în învățământul preuniversitar orele.
Cu tot respectul vă spun, domnule ministru, meseria de profesor este o artă. Dacă faci un curs sau un modul pentru o lună, două – și acela, eventual, la fără frecvență –, asta nu te face cadru didactic. Dovadă, faptul că și în ziua de astăzi există oameni cu diplomă de cadru didactic, sunt pline știrile, care habar n-au cum trebuie să se comporte cu copiii.
A fi un medic foarte bun nu înseamnă că ești și profesor foarte bun. Exact cum a fi un medic foarte bun nu înseamnă că ești și un ministru foarte bun, dar cazul de față se exclude. Așa.
Avem, împreună cu colegii de la PSD și de la UNPR, avem o inițiativă legislativă prin care dorim ca pensionarii să nu mai plătească asigurări de sănătate și să plătească... să fie plătite aceste asigurări de la bugetul de stat, așa cum sunt plătite de către bugetul de stat pentru asistații social.
Considerăm noi, cei care avem inițiativa legislativă de modificare a Codului fiscal, că pensionarii noștri, adică seniorii noștri, adică părinții, bunicii, străbunicii noștri, merită măcar atâta respect. Au muncit o viață întreagă, au contribuit și au construit spitale și tot ce există în țara aceasta, și măcar, măcar grija aceasta s-o avem de ei. Nu este un efort prea mare.
Și v-aș ruga, dacă s-ar putea, un studiu de impact despre cât ar însemna sumele respective, care ar fi plătite de la bugetul de stat pentru pensionari.