Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 octombrie 2010
procedural · adoptat
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumim și noi, doamnă deputat.
cursul dimineții o prezență nejustificată și, aș spune eu, periculoasă, ca semnal democratic, să părăsească neîntârziat clădirea Parlamentului. Cred că suntem în asentimentul tuturor, suntem aici într-un for democratic și indiferent de patima politică democrația trebuie să fie cuvântul de ordine.
De aceea am rugat secretarul general al Camerei Deputaților, împreună cu doamna președinte, pentru că suntem aici în zona Camerei Deputaților, să fie luate neîntârziat măsuri ca aceștia să nu fie prezenți. Domnul secretar general ne-a informat că aceștia au fost în cursul dimineții și au părăsit în acest moment zona parlamentară și doresc să fiu informat în mod operativ în cursul ședinței dacă acest fenomen revine sau persistă.
Și domnul secretar al Camerei Deputaților este aici, alături de noi, și am să-l rog, împreună cu doamna președinte al Camerei Deputaților... Nu cred că microfonul Parlamentului este astăzi pentru alte intervenții decât ale parlamentarilor țării.
Vreau să mulțumesc doamnei deputat Aura Vasile pentru această intervenție și să întreb în continuare dacă, înainte de a intra pe ordinea de zi și a dezbate moțiunea, mai există alte intervenții din partea altor grupuri parlamentare sau altor colegi sau colege.
Salut și eu prezența publicului și sunt convins că vom avea o atmosferă civilizată și democratică în Parlamentul României.
Domnul deputat Angel Tîlvăr.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.