Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Samoil Vîlcu
Discurs
„Municipiul Râmnicu Vâlcea, exemplu de succes al atragerii și cheltuirii fondurilor europene”
Investițiile sunt cheia modernizării României, iar acest lucru se poate face, cred eu, prin atragerea masivă a fondurilor europene, mai ales în condiții de criză economică.
Din acest punct de vedere, al atragerii fondurilor europene, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea poate constitui un exemplu. Râmnicu Vâlcea a fost desemnat unul dintre cei 13 poli de dezvoltare urbană a României care beneficiază de fonduri europene în valoare de 38,2 milioane de euro, în cadrul Programului Operațional Regional, Axa Prioritară 1.
Municipiul Râmnicu Vâlcea are un Plan Integrat de Dezvoltare Urbană care cuprinde proiecte care au ca scop modernizarea orașului. Nouă proiecte importante pentru Râmnicu Vâlcea se află în evaluare sau în implementare la primăria municipiului. Aceste proiecte fac parte din Programul Operativ Regional 2007–2013, fiind incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru municipiul Râmnicu Vâlcea – „Pol de Dezvoltare Urbană”. Pentru ele, Râmnicul beneficiază de finanțare externă în proporție de 98% (17,65% de la bugetul de stat și 80,35% din Fondul European de Dezvoltare Regională – FEDR), cu o cofinanțare locală de numai 2%. Prin derularea acestor proiecte va crește standardul de viață al locuitorilor, se va moderniza infrastructura și se va dezvolta turismul zonal. De asemenea, creșterea siguranței cetățenilor și modernizarea unităților de învățământ sunt priorități pentru actuala administrație locală a municipiului.
Unul dintre proiectele incluse în acest portofoliu de 9 a fost deja finalizat cu succes. Astfel, proiectul „Extindere și modernizare sistem de supraveghere video cu dispecerat pe linia siguranței publice și prevenirea criminalității, la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea”, în valoare totală de 848 de mii de euro, din care 634 de mii de euro reprezintă finanțare
nerambursabilă, a însemnat instituirea unui sistem de supraveghere video cu dispecerat, care monitorizează 30 de zone-cheie. Sistemul cuprinde un număr de 80 de camere de supraveghere video, iar dispeceratul se află la sediul poliției locale.
În plus, pentru rezolvarea problemelor de trafic, municipalitatea are în vedere implementarea unui proiect important, „Pod peste râul Olănești în prelungire strada Carol I”, în valoare totală de 3,2 milioane euro, din care 2,5 milioane euro reprezintă finanțare nerambursabilă. Proiectul include un nou pod și două artere de legătură cu două străzi importante care vor fi prevăzute cu iluminat public, marcaj și semnalizare rutieră specifică.
Pe aceeași linie, a fluidizării traficului, a fost dezvoltat și proiectul „Artera de legătură între strada Știrbei Vodă și Strada Morilor, inclusiv podul peste râul Olănești”, care are o valoare totală de 1,2 milioane euro, din care 916 mii de euro reprezintă finanțare nerambursabilă. Fluidizarea traficului din zona centrală a fost motivul elaborării acestui proiect. Proiectul va contribui la creșterea gradului de siguranță a circulației, la facilitarea accesului pietonilor și al autovehiculelor, la reducerea poluării rezultate din emisii și noxe, precum și a poluării fonice. De asemenea, va crește calitatea serviciilor publice, se vor crea condiții optime de desfășurare a activității operatorilor de transport din zonă, un acces mai rapid la serviciile medicale, de învățământ, administrative, juridice pentru populația din zonă.