Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 decembrie 2011
procedural · adoptat tacit
Traian Constantin Igaș
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 6–11 decembrie 2011 5
Discurs
N-a mai apucat. Viața e scurtă, se întâmplă tuturor. Vreau să vă spun că nu a făcut nimic în acest sens.
Sunteți un avocat mincinos și trebuie să o spun cu toată responsabilitatea și cu toată sinceritatea, sunteți un avocat mincinos, care nu are la bază nimic care să se bazeze pe realitate. Nu s-a făcut niciun control, nici la Neamț, nici la Giurgiu, nici la Brăila și nu vreau să continui cu celelalte inspectorate județene de poliție unde Corpul de control a făcut control de fond în perioada mandatului meu, și rezultatele le știți cu toții.
Sigur că dumneavoastră vreți să fiți avocatul diavolului, vreți să-i apărați și pe cei care au fost depistați că au făcut anumite nereguli, vreți să-i apărați și pe cei care au sustras sau, mă rog, au ajutat la dispariția unei cantități importante de combustibil din rezervele IGPR-ului în special. Cred că ar trebui să fim mult mai rezonabili în declarații.
I-aș răspunde și domnului Șova, care, la fel, a venit în fața noastră, a senatorilor, cu dezinformări, și anume: noi, prin ceea ce am făcut la recensământ, am furat CNP-ul cetățenilor.
Domnule Șova, sunteți jurist, da? Și ați participat, pe parcursul anilor, probabil, și ați urmărit, fie din Parlament, fie din afara Parlamentului, procesul de legiferare din România. În 2007, Ordonanța Guvernului nr. 36/2007, la art. 12, o ordonanță promovată și semnată de Călin Popescu-Tăriceanu, contrasemnată de ministrul David și de alți colegi membri ai Cabinetului din acea perioadă, spune foarte clar – și verificați, pentru că acest lucru se poate verifica – că există obligativitatea ca fiecare cetățean să-și dea CNP-ul atunci când este recenzat. În ceea ce privește creșterea fenomenului de contrabandă, evaziune fiscală, infracțiuni la regimul armelor, a răspuns și domnul președinte al Senatului, domnul Vasile Blaga, arătând faptul că există o creștere. Trebuie să apreciem munca polițiștilor, care, în sfârșit, au început să înregistreze absolut tot ceea ce se constată în momentul de față că ar fi o neregulă, să spun așa.
Sigur că este foarte ușor să vii să arunci date – eu știu?–, imaginare pe piață și să nu ai responsabilitatea vorbelor. Până la urmă, cred că, aici, imunitatea parlamentară se rezumă la anumite declarații care nu au niciun fel de acoperire.
În semn de respect față de domnul senator Sava, care...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.