Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 octombrie 2007
Declarații politice · respins
Constantin Gheorghe
Discurs
N-am să vorbesc nici de Q7, nici de țuică... Cred că sunt probleme mai serioase.
Dacă îmi permiteți, și vă mulțumesc�
Stimați colegi, tristul eveniment marcat de însoțirea pe ultimul drum a colegului nostru, distinsul senator Antonie Iorgovan, ne face ca astăzi să fim mai pioși și, poate, în viitor mai buni. A fost un bun coleg care a iubit, în mod real, parlamentarismul și cred că de acolo, de sus, ne va da acordul ca să ne continuăm drumul acum, când nu mai este printre noi. Antonie Iorgovan se retrage etern la „masa tăcerii”, încărcat de merite, în fața cărora trebuie să ne plecăm cu toții.
Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi pe care, cu bunăvoința doamnei președinte de ședință, o voi susține se numește „Incoerențe social-democrat liberale”. Și am ales și un motto: „Dacă această moțiune nu va trece, am intenția să demarez consultările pe propunerea care vizează devansarea aplicării majorării pensiilor.”, Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru al României.
Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi,
Moțiunea de cenzură dezbătută și respinsă de colegi în Parlament în săptămâna care tocmai s-a încheiat, deși nu a avut efectul dorit de inițiatorii și de susținătorii săi, a pus la microscop în mass-media funcționarea Guvernului Tăriceanu, precum și relația Executivului cu Parlamentul. De asemenea, a oferit prilejul pentru reacții și declarații care pot contura sau pot îngroșa conturul viitorului politic pentru cei implicați.
Am ascultat cu deosebită atenție intervenția domnului Tăriceanu din plenul Camerelor reunite la dezbaterea moțiunii de cenzură. Am preluat în declarația mea de astăzi câteva cuvinte aparținând prim-ministrului, întrucât mi-am amintit, aproape involuntar, că acum mai puțin de o lună domnul ministru Paul Păcuraru spunea că bugetul Casei Naționale de Pensii nu permite majorarea pensiilor de la
1 noiembrie 2007. În pragul moțiunii de cenzură acest demers s-a dovedit, brusc, realizabil. Probabil, nu e o opinie singulară faptul că, în ultima vreme, aproape toți banii de la buget sunt folosiți pentru campania electorală a P.N.L. Se va majora alocația universală pentru copii, se vor da salarii mai mari preoților și se discută despre reducerea T.V.A. la alimente. Toate aceste propuneri populiste avansate de P.S.D. au fost, mai întâi, respinse și, ulterior, preluate de către Guvernul Tăriceanu. Admit că a califica aceste propuneri drept populiste are o nuanță de peiorativ, dar este cel mai bun mod de a descrie demersuri legislative agreate de populație, dar care nu pot fi suportate de bugetul de stat decât cu prețul unor efecte negative asupra economiei, inclusiv anunțata majorare a pensiilor este pe cale să producă, deja, efecte negative chiar înainte de a fi aplicată. Preiau aici argumentația domnului Mugur Isărescu, guvernatorul B.N.R., care a avertizat că această majorare va duce, cel mai probabil, la majorarea dobânzilor, ceea ce, în final, ar face ca toți cei care au credite de returnat să plătească mai mult.