Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 martie 2017
Declarații politice · respins
Nicolae Dobrovici-Bacalbașa
Discurs
N-aș fi intervenit într-un domeniu care nu-mi aparține, dacă acum două zile, în București, vizavi de Parcul Tineretului, n-aș fi asistat la un fapt care mi s-a părut o sfidare a cetățeanului, și anume pe un trotuar larg, care, în condițiile parcării pe trotuar, permitea cei doi metri, nu s-ar fi pus la toți locuitorii blocurilor, vizavi de Parcul Tineretului, amenzi pentru sute de oameni. Nu știu ce sector este. Mi s-a părut o bătaie de joc.
Și uite de ce. Antevorbitorul meu a vorbit despre „implicit” și „explicit”. Eu am să vorbesc despre dreptul roman, al cărui principiu fundamental este că nimeni nu poate fi obligat să facă ceea ce nu poate.
La ora actuală nu poți parca, în lipsa spațiilor de parcare. Ce trebuie să legiferăm și să stimulăm – sunt facilități pentru cei care fac parcări etajate. În orașe, cel puțin în orașul Galați sper că am convins autoritățile, soluția unică sunt parcările etajate, care în București există și se pare că nu sunt foarte costisitoare.
În rest, sper că sesizarea mea privind ceea ce numesc eu o porcărie făcută locuitorilor din zona Parcul Tineretului București va fi reglementată.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.