Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Titus Corlățean
Discurs
N-aveam cum să vă semnalez, domnule președinte de ședință; n-am vrut să întrerup succesiunea votului, dar explicația votului la punctul 4 de pe ordinea de zi, acea inițiativă legislativă privind prevenirea, combaterea traficului consumului ilicit de droguri...
Grupul PSD, așa cum s-a anunțat, a votat împotrivă și eu, personal, am votat cu foarte multă convingere împotrivă, fără să-mi ascund, și aș spune acum, de la microfon, stupefacția față de conținutul acestei inițiative legislative, care, dincolo de vorbele care pot fi meșteșugite pentru a îmbrăca formulele folosite – poate în alte state, este treaba lor –, nu cred că este cazul să acceptăm așa ceva, pentru că, dincolo de aparențele prezentării acestui subiect, practic, am fi confirmat o legalizare a consumului de droguri în spații bine delimitate cu..., e adevărat, cu seringi de bună calitate, de unică folosință și așa mai departe.
Nu mai spun că o astfel de inițiativă legislativă contravine fundamental politicii penale a statului român, și nu doar a statului român. Altele sunt temele, altele sunt modalitățile de acțiune și acolo ar trebui să mergem, la rădăcina celor... evoluțiilor care determină consumul de droguri, dar asta e o altă discuție.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.