Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 februarie 2005
procedural · retrimis
Bogdan Olteanu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Œn ce prive∫te chestiunea efectelor suspend„rii ∫i problema pe care a ridicat-o domnul senator Antonie Iorgovan, pozi˛ia Guvernului este foarte ferm„: Guvernul nu dore∫te s„ intervin„ Ón actul de justi˛ie. Exist„ o procedur„ judiciar„ Ón curs ∫i nu vom interveni sub nici o
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 1/7.II.2005 form„ Ón ea. Œn acea procedur„ judiciar„, printre alte p„r˛i, este vorba ∫i de statul rom‚n, care trebuie s„ fie reprezentat printr-o institu˛ie a statului. Dac„ statul rom‚n va fi reprezentat prin A.V.A.S. sau prin Ministerul de Finan˛e sau prin Direc˛ia V„milor Ia∫i, dac„ nu m„ Ón∫el, aceasta este o chestiune care va fi reglementat„ inclusiv prin aplicarea acestei ordonan˛e de suspendare. Dar pot s„ v„ asigur, doamnelor ∫i domnilor senatori, c„ statul rom‚n va fi reprezentat Ón acel litigiu ∫i sper„m c„ va fi reprezentat bine.
Œn ce prive∫te chestiunea de urgen˛„, vreau s„-i r„spund domnului senator Moraru c„ este vorba de o chestiune pe care am analizat-o c‚t se poate de serios. Urgen˛a este dat„ tocmai de Ómpiedicarea producerii efectelor Ón circuitul civil, pentru c„ evident c„ ulterior producerii acestor efecte, nu se mai poate vorbi de o abrogare sau de o respingere Ón Parlament a ordonan˛ei ini˛iale, efectele produse r„m‚n. Dup„ cum ∫ti˛i, ordonan˛a adoptat„ de Guvern Ón toamna trecut„ viza inclusiv trecerea c„tre A.V.A.S. a unor crean˛e ale unor societ„˛i private. Asta Ónseamn„ trecerea de fapt la buget ∫i la datoria public„ a unor crean˛e ale unor societ„˛i private, ∫i Guvernul a considerat c„ este o chestiune urgent„ s„ suspende pentru o perioad„ aplicarea acestei ordonan˛e, pentru clarificarea necesit„˛ii unei asemenea asum„ri de c„tre bugetul public a unei asemenea obliga˛ii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.