Monitorul Oficial·Partea II·21 iunie 2005
other
Rare∫ ™erban M„nescu
Discurs
Œn ∫edin˛a din 1 iunie, Guvernul a aprobat Strategia privind informatizarea sistemului judiciar Ón perioada 2005—2009, acesta fiind un pas extrem de important Ón reforma justi˛iei.
Suntem con∫tinen˛i cu to˛ii de faptul c„ informatizarea tribunalelor, parchetelor, cur˛ilor de apel ∫i a celorlalte institu˛ii din sistem are drept scop reducerea birocra˛iei, a corup˛iei, prin repartizarea aleatorie a cauzelor ∫i dosarelor penale, solu˛ionarea mai rapid„ a litigiilor, cre∫terea gradului de securizare a informa˛iilor cu caracter personal sau secret, precum ∫i accesului cet„˛enilor la jusi˛ie.
Ceea ce trebuie s„ ∫tim este c„ informatizarea sistemului judiciar va avea, potrivit strategiei adoptate de Guvernul T„riceanu, 11 m„suri. Prioritar„ este dotarea cu tehnic„ de calcul ∫i produse software a tuturor institu˛iilor sistemului judiciar, care se va realiza Ón perioada 2005— 2007.
Printre celelalte priorit„˛i se num„r„: crearea unei re˛ele informatice securizate prin care s„ fie interconectate toate institu˛iile sistemului judiciar; implementarea unei politici de securitate comune la nivelul Óntregului sistem judiciar; publicarea informa˛iilor de interes public din activitatea instan˛elor ∫i parchetelor Ón portalul care ar urma s„ se realizeze p‚n„ Ón 2007; crearea de info-chio∫curi la nivelul instan˛elor de judecat„, pentru corecta informare a cet„˛eanului.
De asemenea, strategia propune ∫i crearea sistemului de arhivare electronic„ a documentelor Ón mod unitar, la nivelul Óntregului sistem judiciar, cu particulariz„ri Ón ceea ce prive∫te dosarele aflate pe rolul instan˛elor, dosarele de urm„rire penal„, dosarele de penitenciar si dosarele aferente O.N.R.C. — Oficiul Na˛ional al Registrului Comer˛ului.
Av‚nd Ón vedere situa˛ia actual„ ∫i faptul c„ p‚n„ Ón prezent echipamentele IT acoper„ aproximativ 35% din necesar, Strategia privind informatizarea sistemului judiciar vine pentru a u∫ura accesul cet„˛enilor la justi˛ie, pentru a crea standardele necesare Ón contextul integr„rii europene.
Sper„m ca rezultatele eforturilor depuse de Guvernul T„riceanu s„ fie relevante ∫i ca acesta s„ fie un pas
important Ón reforma justi˛iei, reform„ de care avem at‚ta nevoie!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.