Costache Mircea

naþional, dacã vrei sã-þi fie bine, ar trebui sã treci în rândul unei minoritãþi.

Eu aº sugera tuturor românilor sã se înscrie la niºte minoritãþi, pentru cã vor avea prioritãþi: nu le va demola nimeni statuile, nu vor mai fi alungaþi din ºcoli, în sfârºit, tratamentul minoritarului în þara noastrã este profitabil. Drama este a celor care reprezintã majoritatea: majoritatea celor rãmaºi fãrã muncã, majoritatea celor care se zbat în zadar, majoritatea celor care nu-ºi pot acoperi necesitãþile strict de întreþinere, majoritatea celor care nu-ºi mai pot trimite copiii la ºcoalã, mai ales în mediul rural, majoritatea celor care suportã povara, greul, lipsa de sens, teroarea minoritãþii asupra majoritãþii este o realitate ºi poate cã, cu bunã-credinþã ºi spãrgând graniþele dintre aºa-zisele doctrine ºi ideologii Ð care nici nu existã, pentru cã în România nu existã partide politice, ci numai grupuri mafiote care au ruinat o þarã Ñ, teroarea minoritãþii ar trebui sã înceteze.

Mulþumesc.

## **Domnul Vasile Bleotu** _(din salã):_

Nici mãcar în P.R.M. nu se întâmplã altfel?

## Mulþumesc, domnule preºedinte.

## Stimaþi colegi,

Una dintre ideile care m-a trimis de data aceasta la microfon este aceea cã se constatã cã majoritatea, în aceastã þarã, nu prea mai are cuvânt, cã majoritatea are cu totul ºi cu totul alte aspiraþii decât i se impun de cãtre o anume minoritate sau de cãtre anumite minoritãþi. ªi, pentru cã s-ar putea înþelege cã mã refer în sens strict etnic, amintesc doar intervenþia Preºedintelui României într-o emisiune televizatã a postului francez TV5, în care Domnia sa, la întrebarea adresatã de reporter cu privire la starea jalnicã a agriculturii româneºti, spunea, într-o francezã destul de agreabilã, cã: ”Þãranii români, în 1989, au dorit Ð ei! Ð sã îºi demoleze toate cooperativele agricoleÒ.

Noi ºtim foarte bine ce au însemnat conducerile, în bine ºi în rãu, în aceastã þarã ºi cât de mult sunt obiºnuiþi cetãþenii României sã li se dea un sens, sã li se traseze o direcþie, sã li se argumenteze un drum, sã li se contureze o traiectorie. Cã nu totdeauna suntem consecvenþi este la fel de drept, dar, aºa cum ne amintim cu toþii, în decembrie 1989 nu s-a rostit niciodatã o frazã clarã în legãturã cu sensul pe care trebuie sã îl ia societatea româneascã ºi, mai ales, cu comportamentul pe care trebuie sã îl aibã, în acele momente ºi în ceea ce a urmat, cetãþenii României faþã de patrimoniul public, faþã de avutul obºtii, faþã de tot ceea ce se rostuise cu mari eforturi pânã la acea datã.

Ca sã vii ºi sã spui, dupã 12 ani: ”Les paysans roumains dŽsiraint ˆ dŽmolŽr toutes les coopŽratives agricolesÒ (”þãranii români au dorit ei înºiºi sã-ºi dãrâme, sã-ºi demoleze cooperativele agricoleÒ) mi se pare un lucru, nu numai forþat, dar fundamental neadevãrat.

Despre teroarea minoritãþii asupra majoritãþii putem extinde: o minoritate subordoneazã voinþa majoritãþii din partide, sã spunem. Baza nu doreºte întotdeauna ce face centrul, o minoritate, întotdeauna, clientelarã, obscurã, legatã prin interese, impune un anume comportament. De asemenea, nu numai în interiorul partidelor. La nivel