Monitorul Oficial·Partea II·6 iunie 2003
Informare · respins
Damian Bruda∫ca
Discurs
Œnainte de a m„ referi la aceast„ ordonan ˛ „, a∫ vrea s„-mi exprim nemul ˛ umirea pentru faptul c„ un num„r de amendamente pe care le-am depus la acest proiect de lege nu se reg„sesc nici la amendamente respinse, nici la amendamente admise.
Nu Ón ˛ eleg de ce nu au fost nici m„car contabilizate, dac„ nu au fost discutate. Acesta este un aspect.
N-am venit aici la microfon pentru a exprima un punct de vedere al partidului meu, ci un punct de vedere personal.
A∫ dori s„ fac precizarea c„ am sentimentul c„ graba cu care Guvernul se preg„te∫te pentru rezolvarea acestei probleme este strict legat„ de apropierea viitoarelor alegeri. Alegerile viitoare probabil c„ vor trebui f„cute cu oameni obedien ˛ i, bine pl„ti ˛ i, care s„ treac„ cu vederea abuzurile anticipate de alegerile par ˛ iale desf„∫urate Ón ultima perioad„.
Este foarte cert c„ e nevoie de o salarizare corespunz„toare a tuturor celor care desf„∫oar„ activit„ ˛ i de importan ˛ „ comunitar„ deosebit„. Nu contest nici eu necesitatea ca poli ˛ i∫tilor s„ li se dea lefurile pe care le merit„, pentru importan ˛ a social„ deosebit„ pe care o au activit„ ˛ ile pe care le desf„∫oar„ Ón slujba cet„ ˛ enilor, dar apare aceast„ prezum ˛ ie de vinov„ ˛ ie din partea puterii care s-a g„sit acum, Ón acest an dinaintea celui electoral, s„ m„reasc„ lefurile at‚t ale magistra ˛ ilor, c‚t ∫i ale poli ˛ i∫tilor. Din acest punct de vedere, poate c„ opinia public„ ar putea trage concluzia c„ aceste demersuri nu sunt Ónt‚mpl„toare ∫i ele sunt un fel de r„splat„ anticipat„ pentru Ónchiderea ochilor, pentru ceea ce se preg„te∫te poporului rom‚n.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.