Monitorul Oficial·Partea II·4 octombrie 2005
other · respins
Gheorghe Dragomir
Dezbaterea proiectului Legii privind acceptarea Codului pentru
Discurs
Œnc„ de la Ónceputul acestei sesiuni parlamentare domnii deputa˛i din partidele de opozi˛ie ne-au amenin˛at cu o avalan∫„ de mo˛iuni simple pe diverse teme. Procedura Ón sine este una bun„, dar temele abordate de colegii no∫tri sunt de-a dreptul hilare. Œn˛eleg prin aceasta c„ nu se dore∫te o Ómbun„t„˛ire a activit„˛ii parlamentare, Óngreunat„, de altfel, ∫i de discutarea
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 133/4.X.2005 Regulamentului Camerei Deputa˛ilor, unde avem o situa˛ie unic„, aceea de a avea peste 750 de amendamente, unele depuse doar de dragul de a fi depuse. Faptul c„ P.S.D. ∫i P.R.M. propun c„tre o mo˛iune simpl„ Ón fiecare zi va duce la stagnarea pe lung„ durat„ a procedurilor parlamentare Óntr-o perioad„ Ón care dorim fluidizarea acestora.
Mo˛iunile depuse de cele dou„ partide de opozi˛ie au dat acestei proceduri parlamentare un caracter desuet, de cafenea, care Ól pot face m‚ndru pe nenea Iancu, unele referindu-se la probleme ce intereseaz„ mai pu˛in ∫i care au doar scopul, declarat chiar, de a Ónt‚rzia votarea Ón plen a Regulamentului Camerei.
Programul prelungit solicitat de discutarea legilor cu privire la procesul de aderare Ón Uniunea European„ ∫i, desigur, a Regulamentului va da ap„ la moara P.S.D. despre c‚t de Óncet lucreaz„ Parlamentul. Totu∫i, nu trebuie s„ uite c„ aceste Ónt‚rzieri li se datoreaz„. Partidele de opozi˛ie trebuie s„ Ó∫i stabileasc„ priorit„˛ile Ón agenda parlamentar„, priorit„˛i ce se schimb„ Ón fiecare zi, dac„ nu o dat„ pe s„pt„m‚n„: dac„ nu sunt legile integr„rii, atunci este problema inunda˛iilor, dac„ nu sunt inunda˛ii, atunci este Regulamentul. Vom ajunge la situa˛ia Ón care colegii no∫tri vor r„m‚ne f„r„ obiectul muncii ∫i vor depune mo˛iuni cu subiecte precum forma c„nilor de cafea de la bufet sau, mai r„u, problema imperioas„ ∫i fundamental„ a culorii fotoliilor din sala de ∫edin˛e.
Opozi˛ia, a∫a cum noi am dovedit Óntre 2000—2004, are rolul de a aduce critici constructive la adresa puterii ∫i de a se lansa Ón dezbateri legate de problemele na˛iunii, ∫i nicidecum dictate de dorin˛ele pre∫edintelui de partid sau, mai grav, de cele personale.
V„ cer, domnilor deputa˛i, nu transforma˛i aceast„ institu˛ie Óntr-un circ general menit s„ o devalorizeze ∫i mai mult Ón ochii opiniei publice, cu scuza c„ acesta este rolul unui partid de opozi˛ie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.