Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 noiembrie 2003
procedural
Maria Petre
Aprobarea programului de lucru pentru s„pt„m‚na 3—8 noiembrie a.c.
Discurs
Œncerca˛i, ca ∫i cum am fi Ón îSenatul pisicilor“ , s„ ascunde˛i mizeria, ca ∫i cum ea n-ar exista, dup„ ce dumneavoastr„, stima˛i colegi, Guvernul dumneavoastr„, pre∫edintele partidului dumneavoastr„ ∫i pre∫edintele ˛„rii noastre au fost obliga˛i s„ retracteze ∫i s„ recunoasc„ c„ îa∫a nu se mai poate“ . Cazurile sunt la Óndem‚na fiec„ruia dintre noi, ca senatori ai Rom‚niei, nu sunt doar cele care sunt cuprinse Ón materialul prezentat de colegii no∫tri de la P.R.M. ∫i, dac„ v„ g‚ndi˛i dou„ secunde la jude˛ul din care venim fiecare, ave˛i, cu siguran˛„, cel pu˛in trei exemple de proiecte care au ajuns, obligatoriu, Ón m‚na clien˛ilor politici, a c„ror valoare este utilizat„ de firmele clien˛ilor politici, ∫i deturnarea fondurilor comunitare este chiar o formul„ care nu acoper„ realitatea.
™tiu c„ este un subiect care ne poate costa pe to˛i. ™tim cu to˛ii asta ∫i ne asum„m Ómpreun„ cu dumneavoastr„ faptul c„ discut„m Ón Senatul Rom‚niei un asemenea subiect, dar, dac„ nu-l discut„m, dac„ nu Óncerc„m s„ cerem organismelor abilitate din aceast„ ˛ar„ s„ ne spun„ care este realitatea, care este dimensiunea acestor deturn„ri, care este dimensiunea pericolului pe care o s„-l travers„m cu to˛ii, ca ˛ar„, ce avem de f„cut noi, ca oameni politici, ce trebuie s„ facem, dac„ nu discut„m Ón Parlamentul Rom‚niei?!
Noi suntem foarte sceptici cu privire la...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.