Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2010
other · respins
Titi Holban
Discurs
Ne confruntăm la începutul acestei sesiuni parlamentare cu o nouă serie de discursuri fanteziste ale membrilor Guvernului referitoare la starea proastă a finanțelor țării. Acestor discursuri li se alătură tot soiul de zvonuri, informații date „pe surse” de aceeași guvernare privind posibile creșteri de taxe și impozite. Mai mult decât atât, cu câteva zile în urmă, președintele a readus în dezbaterea publică perspectiva unui nou împrumut de la FMI.
În acest peisaj întunecat în care România pare că nu găsește resurse să întrezărească luminița de la capătul tunelului, ne întrebăm cu îngrijorare unde ne va duce guvernarea PDL patronată de președintele Traian Băsescu.
Dacă pentru unii mai optimiști deciziile de la începutul lunii iunie privind tăierile salariale, reducerile de personal și creșterea TVA au părut că reprezintă soluția ieșirii din criză, realitatea ne arată că nu ne apropiem nici pe departe de finalul recesiunii economice.
În timp ce alte țări europene în jurul nostru raportează creșteri economice de până la 2% pe ultimul trimestru,
România, sub guvernarea Boc-Băsescu, se afundă într-o datorie publică pe care nu o va putea plăti zeci de ani de acum înainte.
Mai rău decât atât este faptul că Guvernul Boc, în continuare, nu vorbește despre nicio măsură de relansare economică. Singurele lucruri despre care se discută la palatele Cotroceni și Victoria sunt reducerile salariale, reducerile de personal și creșterile de taxe, ignorând cu încăpățânare faptul că și buzunarele românilor au ajuns să fie tot mai goale.
Din informațiile disponibile știm că situația României a ajuns disperată, dacă ne gândim că datoria externă a țării s-a dublat în doi ani și a ajuns la 87 miliarde de euro, iar o parte dintre aceste împrumuturi va ajunge la scadență în 2011.
Redresarea economică nu poate fi obținută prin impunerea de noi biruri. Trebuie să punem ceva în schimb, trebuie să sprijinim activitatea economică pentru a spera la o îmbunătățire a veniturilor încasate la bugetul de stat.
În fața acestei provocări, Guvernul Boc-Băsescu rămâne însă mut și indiferent. Singurul răspuns pe care l-a oferit a fost înlocuirea ministrului de finanțe și anunțarea unui nou împrumut de la FMI.
Este îngrijorător faptul că în ultimii doi ani comunicarea publică s-a rezumat doar la anunțarea listei de sacrificii pe care cetățenii trebuie să le facă pentru a realiza redresarea economică. Acest Guvern nu a făcut niciodată publice informații privind efectul măsurilor adoptate.
De aceea, solicit pe această cale noului ministru al finanțelor publice să facă o analiză reală a situației financiare în care se află România și să prezinte până la finalul lunii date concrete privind încasările la bugetul de stat, situația și nivelul împrumuturilor făcute de Guvern în ultimii doi ani, cuantumul economiilor rezultate din reducerile salariale și de personal efectuate la începutul trimestrului II al anului curent, precum și destinația care a fost dată acestor sume, nivelul încasărilor suplimentare rezultate de pe urma aplicării impozitului minim obligatoriu și a cotei majorate de TVA.