Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 octombrie 2017
other · adoptat tacit
Niculae Bădălău
Continuarea dezbaterilor și adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonanței
Discurs
Ne întoarcem la punctul 1, cum îl avem la ordinea de zi, unde este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2017 pentru modificarea art. 4 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții (L177/19.06.2017).
Declar deschise dezbaterile generale și dau cuvântul reprezentantului Guvernului, doamna secretar de stat, Sirma. Microfonul 10.
Vă rog.
## **Doamna Sirma Caraman** – _secretar de stat_
_în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene_ **:**
## Bună ziua!
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Obiectul de reglementare este modificarea articolului 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în sensul clarificării competențelor pentru emiterea autorizațiilor de construire între primarul general al capitalei și primarii de sectoare, referitor la monumente istorice, zonele protejate și zonele de protecție, în sensul că pentru acest domeniu emite autorizația primarul general al capitalei, cu avizul primarilor de sectoare.
Vă rog a adopta acest proiect de act normativ, cu amendamentele comisiei de specialitate, în sensul extinderii valabilității autorizațiilor de construire de la 12 luni la 24 de luni și executării fără autorizație de construire a unor lucrări interioare pentru clădirile din zonele de protecție și în zonele protejate ale monumentelor istorice, fără afectarea fațadelor. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.