Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 septembrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
Ne oprim aici. Vă mulțumesc foarte mult.
Rog secretarii de ședință să poftească la prezidiu. Căutăm un secretar de ședință!
Îi rog pe toți colegii care au fost strigați și au absentat din sală, în momentul în care vin, să treacă pe la domnul secretar de ședință pentru a le fi motivată absența.
Doamnelor și domnilor colegi,
Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință.
Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și vă anunț că din totalul celor 334 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 171, fiind absenți 163, din care 16 participă la alte acțiuni parlamentare.
Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele în plen din zilele de luni, 28, și marți, 29 septembrie 2009; programul de lucru pentru perioada 28 septembrie – 3 octombrie 2009; lista rapoartelor depuse în perioada 22–28 septembrie 2009 de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează a fi avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
Intrăm în ordinea de zi și vom dezbate problemele înscrise pe ordinea de zi a ședinței de astăzi.
Punctul 2, Proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii Camerei Deputaților nr. 43/2008 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.
Vă rog, doamnelor și domnilor colegi, dacă aveți observații la această hotărâre?
Am să vă rog să vă ocupați locurile și să urmăriți dezbaterile care au început deja.
Constat că nu sunt observații la această hotărâre. În consecință, hotărârea va rămâne pentru votul final de mâine, de la ora 12.30.
Punctul 4, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2009 pentru modificarea art. 1 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2006 privind înființarea Fondului național de dezvoltare.
Domnul Mircea Toader.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.