Octavian Fulop

un apel, adică dacă nu lipsește cineva din lagăr, așa-zis apel la un platou. Acolo, fiindcă nu aveam 16 ani, care era considerat bun, bun de muncă și să ai cel puțin 16 ani... A cerut ca cei care nu avem 16 ani să ieșim afară. Sigur, n-am ieșit. Pe urmă am ieșit, că ne-a amenințat că au ei acte și așa mai departe, adică autoritățile germane. Am ieșit la grupul de sub 16 ani, deci în acest moment am fost despărțit și de tata. Ultimele cuvinte cu tatăl meu astea au fost: „Dacă supraviețuim, să spunem oamenilor ce s-a întâmplat. Dacă numai unul supraviețuiește, acela să povestească.” Tatăl meu, să explic, n-a supraviețuit. Și acest lucru fac, despre care voi vorbi mai târziu, acest legământ. Din acest moment am rămas singur pe lume, într-un mediu ostil, dușmănos, urât, de nedescris, care nu poate fi descris, nu poate fi.

Nici pe tatăl meu, din acest moment, nu l-am mai văzut. Pe mine m-a dus într-un lagăr vecin – adică în Birkenau erau mai multe lagăre, vreo cinci –, în lagărul vecin, așa-zis D, un lagăr vecin cu Zigeunerlager, și aici, stimați auditori, copil de 13 ani, a trebuit să iau soarta în mână să supraviețuiesc. Am avut două probleme, așa copil cum eram: credința în Dumnezeu – și mă rugam, cu chintesența religiei noastre, de zeci, de sute de ori pe zi; așa, seamănă puțin cu „Tatăl nostru” la creștini – și credința, voința că eu va trebui să supraviețuiesc. Și aveam credința că într-o zi aceste garduri trebuie să dărâme poarta și, așa cum Dumnezeu ne-a scos din robia Egiptului, ne va salva și de aici.

Aici am trecut prin toate ororile posibile, la Birkenau. Însă precizez de ce. Eu am avut neșansa să fiu slăbuț – eu n-aveam încă 16 ani, nu eram nici așa de voinic –, să cunosc toate ororile, timp de 8 luni, de aia vorbesc. Eu am mai fost în încă..., în total, patru lagăre: Birkenau-Auschwitz, Mauthausen – lagăr..., unul din cele mai grele în Austria –, Melk și Gunskirchen, de unde am fost eliberat – despre care voi vorbi, de eliberare. Am fost martor la exterminarea romilor, toate ororile care au fost acolo.

Personal, am trecut prin toate selecțiile lui Mengele. Toate! Am avut, cum se zice, divinitatea ajutătoare, ca ajutor, de am supraviețuit acestor selecții. Voi vorbi, în două cuvinte, numai de una, recunoscută, așa, mai din literatura de lagăr, pe care a făcut-o pe terenul de sport personal Mengele, că el era cu selecțiile. A luat o șipcă de lemn – era și teren de sport la Birkenau, la lagăr; cei care l-au vizitat cred că au văzut –, a luat un adolescent mai înalt ca mine și a bătut..., să bată în cui șipca pe teren și acolo trebuia să trecem pe sub asta. Cel care nu ajungea era bun selectat, nu mai conta. Fiecare selecție, aș descrie, e o poveste întreagă, că nu mergea chiar așa.

Aici am fost selectat, închis în baracă, hai să spun. Am ieșit, m-a prins, da, și... deja a fost alarmă în lagăr. A mai fost