Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 octombrie 2022
other · respins
Radu-Mihai Mihail
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 1 · moderat
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, doamnă președintă.
## Doamnelor și domnilor,
Discutăm acum, între legile justiției, despre cea privind organizarea judiciară.
Justiția înseamnă adevăr. Organizarea justiției trebuie să însemne modul în care servim adevărul. Dubla măsură înseamnă minciună, este opusul adevărului. Această lege beneficiază la dezbaterea de astăzi de prezența a 105 senatori. Acești 105 senatori au putut să decidă suveran asupra încheierii luărilor de cuvânt pe procedură, dar nu au fost lăsați să decidă suveran asupra unei dezbateri normale* cu ministrul și cu cei care vor să susțină amendamentele respinse în Parlamentul României.
Asta reflectă foarte bine, e foarte în ton cu ce face USL 2 și cu această lege. Ea este mutilată la un loc cu celelalte legi ale justiției, pentru că modificările pe care le propune coaliția de guvernământ slăbesc și mai mult sistemul de justiție, îl așază cuminte-cumințel sub control politic*. Un vot astăzi în favoarea modificărilor propuse de domnul Predoiu nu rezolvă problemele create de domnul Dragnea.
Am văzut satisfacția de pe fața grupului organizat PSD–PNL–UDMR în momentul în care domnul Predoiu a mimat desființarea SIIJ, punând în loc o instituție cu același scop și cu aceiași oameni gata să se ocupe de magistrații incomozi puterii.