Nicolae Vlad Popa

...nici tatăl meu nu a fost, dar, din familie, bunicul meu, fiind fost primar de comună interbelic, era obligatoriu vânător și era chiar cel care conducea formațiunea respectivă.

Știu, din poveștile respective, că dintotdeauna a existat o formă asociativă, care nu numai că a organizat, dar uneori a și reglementat în interior, la nivelul formațiunii respective, asocierii respective, activitatea. Pentru că în această materie rarisim iei pușca pe umăr și pleci la vânătoare de capul tău. Deci, din punctul ăsta de vedere, eu cred că e o modificare a unor tradiții în România, a unor tradiții care n-au izvorât din neant, au izvorât din profesionalismul acelor oameni.

Eu am un mare semn de întrebare dacă este bine ca noi să admitem ca oricine, oriunde, de capul lui, singur, să facă această activitate, mai ales că activitatea respectivă implică riscuri. Implică riscuri, implică posibilitatea unor accidente. Am o rezervă, vă rog să mă credeți, personală, dar nu numai a mea... a celor care activează în asociațiile de vânători.