Ioan Vulpescu

„«Nicio soluție» este cea mai proastă soluție”

Poate vi se va părea că temele abordate în această declarație nu au legătură unele cu celelalte, dar ele ilustrează prețul pe care îl plătim acum pentru amânarea unor decizii care privesc aspecte ce țin de social și de interesul public.

La Bruxelles se discută, nu se mai știe a câta oară, despre salariul minim așa-zis „european”. European nu ca valoare, ci doar în ceea ce privește extinderea lui în toate țările europene. Și aflăm că soluția este implicarea sindicatelor în negocierile cu patronatele* pentru un contract colectiv de muncă.

Da, dar, dincolo de demagogie, uităm că în România contractul colectiv de muncă este pe cale de dispariție, iar pe unde mai există este rezolvat cu „ranga patronatelor”, fie că este vorba despre puterea publică – vezi cazul Metrorex și STB, printre altele –, fie că este vorba despre sectorul privat.

Să nu uităm că, în urmă cu 10 ani, modificările aduse prin Legea dialogului social au făcut aproape imposibile negocierea contractului colectiv de muncă și, cum era de așteptat, implicarea sindicatelor – o reglementare care funcționează doar pe hârtie.

Ipocrizia acestei poziții „europene” se vede și din scandalul stârnit de reacția „Le Canard Enchaîné” față de formarea, în redacție, a unei celule sindicale! Direcțiunea vede această celulă ca o declarație de război. Ai zice că am comis o „crime de lèse-majesté”, spun angajații. Altminteri, da, noi, europenii, avem un minunat model social, care face să fim admirați de restul lumii!

Întrucât noi suntem „libertarieni”, dimensiunea socială nu mai are importanță. Vom vedea câtă importanță „nu are” în perioada care vine, pe fondul inflației galopante, al pierderii puterii de cumpărare și al creșterii șomajului.