Viorel Arion

„Nicolae Bălcescu, ideologul României moderne — mesaj vibrant și model pentru România europeană”

Pe 29 iunie 2009 se împlinesc 190 de ani de când Nicolae Bălcescu a văzut lumina zilei. Mai contează astăzi, pentru cineva, fapta și lucrarea politică, istorică și națională a pașoptistului român, primul promotor al ideii de Europă Unită?

Tânăra generație n-a prea auzit de marele istoric, chiar dacă Bălcescu ne-a demonstrat că se poate face alianță și cu maghiarii în momentele de interes național, el fiind artizanul primei înțelegeri româno-maghiare realizate în iulie 1849.

Se poate spune despre Nicolae Bălcescu că a fost un înainte-mergător al social-democrației din România, un adevărat român și naționalist convins. „Eu mi-am început viața intrând în închisoare pentru revoluție, și închisoarea obligă, ca și noblețea”, mărturisea cel care avea să devină, câțiva ani mai târziu, unul dintre întemeietorii „Frăției”.

Având în vedere toate aceste argumente, nu-mi rămâne decât să punctez astăzi, în plenul Parlamentului, importanța personalității marelui pașoptist român, la cele aproape două secole care au trecut de la nașterea sa.

Nicolae Bălcescu poate fi perceput ca un caz singular în grupul fruntașilor mișcării de eliberare a națiunii române, singular prin tragismul existenței sale și al sfârșitului prematur, dar mai ales prin personalitatea lui deosebită, incomparabilă. Bălcescu a apărut pe scena istoriei naționale mult mai devreme, din păcate, fiind prea puțin prețuit pentru fapta sa.

Elev fiind, acesta s-a comportat prea matur și serios pentru vârsta lui, însușirile sale remarcabile fiindu-i recunoscute repede de către contemporani.

Peste ani, el a pus bazele istoriografiei moderne românești, demersurile sale fiind la nivelul celor mai importanți istorici ai secolului al XIX-lea. Dedicându-se cu pasiune istoriografiei, „scrierile sale au fost subsumate țelurilor naționale”, așa cum mărturisește academicianul Dan Berindei, contribuind prin fapta și pana sa la construirea statului național român modern.

Înainte de viața și sănătatea proprie au stat țara și datoria de a sluji o Românie virtuală. Și chiar dacă Luxița Florescu, mama copilului pe care nu l-a văzut niciodată, s-a aflat mereu în inima sa, România a fost marea sa iubită!

Deși măcinat de boală, a luptat împotriva ei cu aceeași tenacitate cu care s-a împotrivit și dușmanilor revoluției, căutând să se comporte ca un om sănătos până la final. N-a fost interesat să dobândească bunuri materiale, trăind o viață la limita sărăciei, liber consimțită, el însuși provenind dintr-o familie modestă. Astfel, sărac, dar demn, conștient de însușirile sale, cu o mare putere de dăruire pentru semenii săi — ca un adevărat creștin, deși nu credea în dogma religioasă, Bălcescu s-a comportat mereu ca un fruntaș al națiunii, ca „acela căruia îi revenea nu numai a o sluji, dar și a se număra printre îndrumătorii ei”.