Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 mai 2018
Informare · respins
Vasile Varga
Discurs
„Nimeni nu vă mai crede!”
Pilonul II de pensii a devenit marfă de schimb pe taraba guvernanților.
Acum o lună de zile, tot printr-o declarație politică, atrăgeam atenția asupra problemei pericolului în care se va afla pilonul II de pensii. Poate nici eu, nici colegii mei nu am fost luați în seamă, dar iată că informațiile apărute în ultimele zile ne-au dat dreptate, și anume că există sau exista intenția Guvernului să „umble”, în mod meschin, la contribuțiile de la pilonul II de pensii.
Deși documentele oficiale arată clar intenția Guvernului de a suspenda contribuțiile către pilonul II de pensii, ai noștri guvernanți au început să dea vina pe te miri ce acar Păun...
Dar nu, până și colegii lor de la guvernare, ALDE, nu cred în fantasmagoriile conducerii PSD-iste!
E clar, avem de a face cu o măsură dinainte stabilită, urma doar să se dea asaltul final! Dar, ghinion, lumea s-a prins! Specialiștii menționează faptul că suma pierdută ar fi în jur de două miliarde de lei. Și nu e vorba de bani publici, este vorba de banii fiecărui contribuabil la acest pilon II de pensii!
Atenție! Doar pentru șase luni, dar cine știe...
Nu PSD are de pierdut, ci doar vreo 7 milioane de angajați, și aceia dintre cei mai activi de pe piața muncii românești! Dar nu asta contează în economia electorală a PSD.
Mai mult decât atât, deși contribuția trebuia să ajungă la 6%, conform legislației, anul acesta ne lăudăm cu o contribuție la pilonul II de pensii de doar 3,75%, diferența compensând lipsurile pilonului I de pensii. Pierderile, în ultimii 10 ani, ar fi de 1,1 miliarde de euro din conturile celor care ar trebui să se bucure la pensie.
Eu am o anumită vârstă, care mi-ar permite să fiu detașat în fața unei asemenea problematici, dar nu pot sta indiferent când văd că, din ce în ce mai mult, este pusă în pericol siguranța unui trai liniștit al generațiilor actuale active, care cotizează atât la fondul de pensii pilonul I, cât și la pilonul II, cel puțin.
Ca liberal, la ceas aniversar, acum, la 143 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, nu pot sta impasibil când văd că persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul profesiilor liberale, și nu numai, vor avea de suferit.
Împreună cu colegii mei, tragem din nou semnalul de alarmă. Acest gest al puterii nu trebuie să se materializeze deloc!
Este timp de analiză și de reflecție! Dacă vrem ca poporul român muncitor, din diferite profesii, să mai aibă vreodată încredere în conducătorii săi, trebuie să punem interesul individului pe primul loc! Statul român trebuie să găsească acele pârghii legislative prin care fiecare angajat din sistemul public sau privat, dar și fiecare angajator, să se simtă protejat de o legislație previzibilă și corectă, altfel nimeni nu va mai avea încredere în clasa politică și în guvernanți!