Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 mai 2006
procedural · adoptat
Carol Dina
Discurs
Noi am constatat c„ multe obliga˛ii ale acestui investitor, care, de fapt, reprezentau clauze rezolutorii, nu au fost respectate, ceea ce ar fi obligat autorit„˛ile statului rom‚n s„ procedeze Ón consecin˛„, potrivit prevederilor legale. Aceast„ lips„ de combativitate, de toleran˛„, nejustificate, a permis lui îCross Lander“ s„ comit„ un lan˛ de abuzuri care sunt, de departe, fapte infrac˛ionale.
De∫i s-a prev„zut, Ón mod expres, c„ activele nu se v‚nd, c„ obiectul de activitate r„m‚ne, îCross Lander“ ∫i-a permis s„ v‚nd„ numeroase active, Óntre care Fabrica de Scule ∫i Matri˛e, la un pre˛ subevaluat, dar cu 2.700.000 dolari, Ón condi˛iile Ón care el pentru tot patrimoniul lui ARO a dat numai 150.000 dolari.
Curtea de Conturi a Rom‚niei a realizat un control, a elaborat un audit care corespunde realit„˛ii ∫i, de∫i de la prezentarea acestui document important al unui organ al statului p‚n„ Ón momentul de fa˛„ singurele reflexe Ón instan˛ele de judecat„ sunt un proces tergiversat care a ajuns la Timi∫oara pentru stabilirea viitorului regim al lui ARO: reorganizare judiciar„ sau lichidare judiciar„. Informa˛iile de ultim„ or„ ne arat„ c„ instan˛a care se va pronun˛a pe 27 mai va aproba lichidare judiciar„.
Comisia, aprobat„ de Senatul Rom‚niei - Biroul permanent, a constatat urm„toarele:
1. Liderul sindicatului ARO a subliniat modul dezastruos ∫i, deseori, fraudulos Ón care a fost gestionat patrimoniul Societ„˛ii ARO Ónainte ∫i dup„ privatizarea acesteia din septembrie 2003. El apreciaz„, ∫i este sus˛inut de Óntregul activ de acolo, c„ patrimoniul de peste 50 de milioane s-a v‚ndut cu 150.000 dolari.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.