Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 aprilie 2003
other · respins
Angela Bogea
Discurs
Noi, Grupul parlamentar al P.R.M., considerãm cã consensul realizat în adoptarea acestei legi este de bun augur.
Indiferent ce forþã politicã se va afla la guvernare în viitoarea guvernare va încerca sã modifice mai puþin aceastã lege.
Un oficial strãin venit în aceastã salã spunea, referindu-se la Pachetul de legi anticorupþie, cã nu-i totul sã ai legi, ci important este modul în care le aplici.
De aceea, credem cã cea mai importantã obligaþie care rezultã de aici încolo este aplicabilitatea acestei legi. Existã fondurile materiale pentru aplicarea acestei legi, sunt toate premisele pentru ca mentalitatea sã fie schimbatã rapid ºi, indiferent de ce ar prevedea legea, totuºi noi considerãm cã cea mai mare sarcinã care trebuie sã fie în aplicabilitatea acestei legi revine femeii.
Femeia va înþelege cã, dupã ce va fi jignitã prima datã, va urma o a doua jignire; dupã ce va fi pãlmuitã, va urma a doua palmã ºi, dupã aceea, va urma pumnul.
Atunci când femeia va înþelege cã doar independenþa îi asigurã lipsa acestei violenþe, atunci ºi aceastã lege va avea o aplicabilitate mai mare.
De aceea, este bine cã de la microfonul acestei Camere sã le spunem tuturor femeilor din þara aceasta, pentru cã asupra lor se manifestã cel mai mult violenþa: sã înþeleagã cã de ele depinde independenþa ºi lipsa acestei violentãri.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.