Monitorul Oficial·Partea II·2 aprilie 2004
other · respins
Ovidiu Cameliu Petrescu
Dezbateri asupra Legii Codului penal
Discurs
Noi spunem c„ este logic, c„ n-ar putea fi interpretat Ón astfel de moduri, dar s„ ∫ti˛i c„ s-ar putea interpreta ∫i astfel textul respectiv. Poate c„ ar trebui s„ excludem Ón mod explicit aceste materiale promo˛ionale, ca s„ nu fie interpretate ca foloase.
Dup„ aceea, mi se pare oarecum excesiv„ situa˛ia celor care primesc asemenea foloase. M„ rog, probabil c„ s-a mers ca o simetrie cu darea ∫i luarea de mit„, dar este pu˛in exagerat.
Dar acum o s„ v„ relev aspectul cel mai grav al textului, care chiar presupune o modificare, trebuie neap„rat s„ fie modificat. Este vorba de cei care sunt pedepsi˛i pentru c„ Óncearc„ s„ corup„ aleg„torii. ™i v„ rog s„ observa˛i c„ ne referim la listele de partid ∫i la candida˛ii independen˛i. Nu ne referim la cei care sunt ale∫i printr-un vot uninominal: primarii ∫i pre∫edin˛ii de stat, care sunt excepta˛i Ón mod implicit din acest text.
Deci domnul Stolojan este membru de partid, candideaz„ din partea unui partid, el nu este independent, nu este nici pe liste. El are dreptul s„ dea ni∫te bani ∫i ni∫te bunuri. La fel un primar. Deci dac„ toate celelalte pute˛i s„ le considera˛i ni∫te exager„ri de interpretare pe care le fac, de∫i s„ ∫ti˛i c„ Ón practic„ pot ap„rea, Ón acest caz eu cred c„ nu este vorba de interpretare, este un lucru care, evident, a sc„pat analizei ini˛iatorului ∫i comisiei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.