Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat tacit
Cristiana Irina Anghel
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Normal este să ne întrebați și pe noi, pentru că vă veți trezi miercuri cu liderii de grup și atât.
Dau cuvântul domnului secretar de stat, microfonul 9, pentru a prezenta proiectul de lege.
**Domnul Iulian Ghiocel Matache** _– secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri de contractare și/sau garantare de finanțări rambursabile de către municipiul București prevede exceptarea rambursării într-o singură tranșă anuală a obligațiunilor în valoare de 500 de milioane de euro emise de municipiul București în anul 2005, din totalul datoriilor anuale aferente finanțărilor rambursabile contractate și/sau garantate de acest municipiu, în baza cărora se determină gradul de îndatorare al bugetului local al municipiului.
În aceste condiții, municipiul București va putea utiliza oricare din instrumentele de datorie publică locală – împrumuturi, garanții locale, emisiuni de obligațiuni, credite furnizor sau contracte de leasing financiar – în vederea atragerii de fonduri necesare dezvoltării orașului.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice susține adoptarea prezentului proiect de act normativ. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.