Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 noiembrie 2017
Informare · informare
Mircea Gheorghe Drăghici
Discurs
Notă privind bugetul Camerei Deputaților propus pentru anul 2018
Proiectul de buget al Camerei Deputaților pe anul 2018 a fost întocmit pe baza propunerilor compartimentelor de specialitate din structura serviciilor și a consultării cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, fiind dimensionat la suma totală de 421.300 de mii de lei. Din această sumă, 12.800 de mii de lei au fost prevăzuți pentru efectuarea lucrărilor pregătitoare în vederea asigurării condițiilor pentru desfășurarea președinției Consiliului Uniunii Europene în anul 2019.
Pe titluri de cheltuieli, volumul total al creditelor bugetare proiectate pe anul 2018, la capitolul 51.01, se prezintă astfel: cheltuieli de personal – în sumă de 307.792 de mii de lei, la fundamentarea fondului salariilor de bază pe anul 2018 luându-se în calcul influențele aplicării prevederii Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Bunuri și servicii, în sumă de 54.616 mii de lei. Creditele bugetare au fost stabilite pentru asigurarea funcționării și a întreținerii sediului Camerei Deputaților, pentru materialele necesare desfășurării activității legislative, pentru cheltuielile de protocol, cheltuielile privind cazarea și transportul aferente deplasărilor interne, dar și a celor din străinătate pentru deputați și personal, precum și pentru alte cheltuieli autorizate de lege.
La „Alte transferuri, contribuții și cotizații la organismele internaționale” s-a prevăzut suma de 92 de mii de lei, potrivit înțelegerii dintre cele două Camere, aceste plăți efectuându-se alternativ.
Cheltuieli pentru active nefinanciare, în sumă de 30.300 de mii de lei; sunt necesare pentru construcții 5.000 de mii de lei, lucrări privind retehnologizarea ascensoarelor și fațadă parcaj subteran; pentru dotări independente – 5.728 de mii de lei; pentru alte cheltuieli asimilate investițiilor – 740 de mii de lei.
Cheltuieli pentru asistență socială, în sumă de 28.500 de mii de lei, prevăzute pentru cheltuielile aferente indemnizației acordate foștilor deputați, precum și persoanelor care în anul 2018 vor înceta activitatea în condițiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar.
La activitățile finanțate din venituri proprii, pentru anul 2018 se propune, atât la resurse, cât și la cheltuieli, suma de 23.293 de mii de lei.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.