Mihail Boldea

„Noua Lege a salarizării unice – un rău necesar în perioade de criză”

Fie că sunteți de acord sau nu, trebuie să recunoașteți faptul că actualul pachet de legi pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea ieri a fost elaborat strict în contextul crizei economico-financiare mondiale cu care se confruntă toate țările europene. Majoritatea statelor europene dezvoltate se confruntă de câteva luni cu o încetinire semnificativă a ritmului de creștere economică sau chiar cu o stare de recesiune. Din nefericire, în cazul României, construcția bugetară și execuția bugetară în anul 2008, sub guvernarea liberală, au încurajat excesiv cheltuielile cu bunurile și serviciile, asta în detrimentul investițiilor, fapt resimțit din plin în prima jumătate a anului 2009. Capacitatea administrativă redusă a condus la o scădere accentuată a nivelului de absorbție a fondurilor structurale, multe obiective rămânând neterminate sau unele nici măcar începute.

Ținând cont de toate aceste aspecte, la care se adaugă și situația economico-financiară mondială, este de la sine înțeles că se impun unele măsuri de constrângere bugetară, una dintre acestea fiind reducerea din PIB a cheltuielilor cu personalul și, respectiv, o lege a salarizării unice care să elimine discrepanțele existente între nivelul de salarizare raportat la diferite categorii de bugetari.

Trebuie să înțelegem, odată pentru totdeauna, că bugetul României nu este un sac fără fund, iar veniturile unei țări, oricât de mari ar fi, la un moment dat devin limitate. Din păcate, în cazul României, evoluția cheltuielilor cu salariile din ultimii patru ani a atins niște valori care nu mai sunt sustenabile în contextul economico-financiar actual, iar orice creștere în acest sens ar bloca resursele modernizării și dezvoltării acestei țări. Legea salarizării unice, în forma adoptată de către Guvern, nu se referă doar la bugetari, ci indirect influențează întregul sistem de salarizare din economie.

Probabil că, la fel ca toate legile noi, nici această lege nu este perfectă, dar este perfectibilă, fapt dovedit și de implicarea absolută a sindicatelor în negocieri. La fel de probabil este că o lege de salarizare unică nu va mulțumi pe toată lumea, dar cei mai nemulțumiți vor fi cei din categoria celor cu salarii disproporționat de mari raportate la media bugetarilor. Dacă cei care au criticat atât de mult această lege ar fi avut curiozitatea de o citi și analiza, ar fi constat că orice afirmație privind o reducere a veniturilor nu este decât pură speculație. În realitate salariile mici, deci majoritatea, vor crește progresiv, iar cele exagerat de mari vor fi blocate, până la o egalizare echitabilă în sistem. Aceste măsuri sociale sunt necesare imediat, dar rezultatele se vor vedea numai peste 3-4 ani, când actualele discrepanțe salariale vor dispărea, în favoarea unei echități sociale mult mai benefice.