Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2010
other · respins
Cristian Mihai Adomniței
Discurs
## „Noul an școlar 2010–2011”
## Stimați colegi,
Ne aflăm în fața unui nou început de an școlar, probabil cel mai trist de până acum pentru elevi, părinți și profesori din cauza politicilor haotice și incoerente promovate de actualii guvernați.
Din păcate, în România anului 2010 educația nu mai reprezintă o prioritate, iar modul în care este gestionat acest domeniu reprezintă o dovadă clară a incompetenței și nepăsării actualei guvernări. Elevii vor merge în școli unde igienizarea lasă de dorit. Părinții vor trebui să subvenționeze în continuare procesul de învățământ, să cumpere manuale pentru că școala pune la dispoziție manuale ieșite din uz, la a doua sau a treia editare, fără a le fi schimbat conținutul. Din păcate, pe fondul crizei economice, unii părinți s-ar putea să fie atât de strâmtorați încât nu vor mai putea ține copiii în școală. Ce vor face guvernații pentru aceștia? Cu siguranță, nimic. Profesorii, cu salariile tăiate cu 25%, probabil că se vor lăsa de meserie, asta dacă nu vor fi disponibilizați în perioada următoare sau, mai rău, vor părăsi țara.
Legea educației, propusă de actuala putere, este o lege anacronică, haotică, fără predictibilitate, realizată doar pentru a mai puncta ceva de ochii electoratului. Părinții și cadrele didactice au nevoie de o lege clară, care să asigure stabilitatea, predictibilitatea și eficiența actului educațional și a sistemului de învățământ românesc.
Guvernarea Boc nu face altceva decât să taie salariile profesorilor și să facă disponibilizări în educație. În loc să facă asta, guvernanții ar fi trebuit să se uite în propria curte, acolo unde clientela lor politică ocupă, în continuare, pe criterii non-profesionale, posturi publice plătite cu sume uriașe din banii românilor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.