Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2004
procedural · respins
Mircea Teodor Iustian
Aprobarea programului de lucru ∫i a ordinii de zi
Discurs
Œntrebare adresat„ domnului ministru Marian S„niu˛„.
Œn data de 14 iunie 2004, Ón comuna Horia, jude˛ul Constan˛a, a avut loc ∫edin˛a de constituire a consiliului local. Œn aceast„ ∫edin˛„ au fost validate mandatele consilierilor locali ∫i a fost ales viceprimarul.
Precizez c„ Ón acea ∫edin˛„ primarul nu a depus jur„m‚ntul, neexist‚nd hot„r‚rea judec„toreasc„ de validare. Cu toate c„ au trecut peste 3 luni de la alegeri, primarul comunei nu a depus Ónc„ jur„m‚ntul, intr‚nd astfel sub inciden˛a prevederilor imperative ale Legii nr. 215/2001, conform c„rora primarul este demis de drept Ón cazul Ón care nu depune jur„m‚ntul.
Precizez c„, Ón acest interval (14.06 — 20.09.2004), nici Consiliul Local al Comunei Horia nu s-a Óntrunit Ón nici o ∫edin˛„ ordinar„ sau extraordinar„, fapt ce duce la dizolvarea de drept a acestuia.
Av‚nd Ón vedere c„ prefectul jude˛ului Constan˛a nu a constatat aceste Ónc„lc„ri ale legii ∫i nu a solicitat organizarea de alegeri anticipate Ón comuna Horia, v„ adresez, domnule ministru, urm„toarea Óntrebare: ce m„suri ve˛i lua pentru ca prefectul jude˛ului Constan˛a s„-∫i Óndeplineasc„ obliga˛iile legale ce-i revin? Dac„ pot trece ∫i la interpelare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.