Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 februarie 2010
procedural · respins
Dumitru Oprea
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 15–20 februarie a.c
Discurs
Nu aș vrea să fie un dialog la nivel de persoană, ci un punct de vedere al unui senator în Parlamentul României.
Dacă vom continua, vom asista în curând la un proces de cătunizare a României, fiecare cătun încercând să devină o entitate cu primarul lui, consiliul lui și toate cele, într-o perioadă în care noi, aici, am votat proiecte de lege sau inițiative sau Guvernul a venit cu formule de reorganizare, astfel încât pe întregul an 2010, este posibil și în 2011, posturi din instituțiile publice să fie blocate, iar noi, prin votul de astăzi, creăm sute de posturi în loc să desființăm mii de posturi, pentru că trebuie să ne uităm și la acest efect.
Nu știu cine are principiul _divide et impera,_ pentru că, altfel, vom atomiza o comună, vom crea din nou comune, vom închide toate școlile, pentru că s-a votat și pe legea actuală – și nu știu ce va fi în Legea educației naționale! –, vom crea școli cu un număr de copii, care nu pot fi funcționale. Dacă la centru este o investiție puternică în infrastructură și asta este una, cea educațională, este chiar de admirat politica acelei comune, iar noi, astăzi, votăm pentru desființarea școlilor. Noi, astăzi, vom vota pentru blocarea unor viitoare asocieri care se vor împotmoli la limitele de noi comune, pentru că sper ca într-o bună zi agricultura adevărată a României să se facă în forme de asociere pe suprafețe mult mai mari decât actualele suprafețe pe care noi le-am creat așa după 1990.
În același timp, să ne gândim și să vă duceți în comunele devenite orașe să vedeți cum își deplâng soarta, fiindcă acum, trecând la statutul de oraș, nu mai pot beneficia de fondurile europene pentru agricultură. Deci este o bună intenție a noastră printr-un referendum local, dar ei nu au nicio vină că votează fără să li se spună și efectele. Noi, în Parlament, trebuie să avem grijă să le spunem ce efecte nefaste ar putea produce o astfel de decizie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.