Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 mai 2006
procedural · adoptat tacit
Adrian P„unescu
Discurs
Nu. Care mi se pare c„ rima cu lozinc„. A doua interpelare.
Sistemul de iriga˛ii din Rom‚nia a fost p‚n„ Ón 1989 unul dintre cele dezvoltate ∫i performante, at‚ta vreme c‚t apele nu p„trundeau Ón tot sudul acestei ˛„ri. Cert este c„ Ón acest moment strategia Guvernului de sus˛inere ∫i relansare a sistemului de iriga˛ii din agricultur„, av‚nd Ón vedere c„, din p„cate, a fost distrus Ón mare parte, nu reiese de nic„ieri.
Nu cumva e o rela˛ie Óntre iriga˛ii ∫i inunda˛ii? Nu cumva, de exemplu, Ón zona Doljului, la limita cu Oltul, acolo unde exista acel sistem de iriga˛ii, ceea ce s-a f„cut Ón nop˛i de co∫mar, Ón aceste zile de c„tre oameni de bun„-credin˛„ — unii dintre ei, a∫a cum am spus, membri ai Guvernului, cum ar fi Vasile Blaga — putea fi rezolvat prin recurgerea la terminarea acelui canal ∫i folosirea lui ca buzunar al Dun„rii? N-ar trebui s„ ne a∫ez„m cu to˛ii, for˛e politice ∫i mai ales speciali∫ti, ∫i s„ g„sim solu˛ia pentru viitor? Pentru c„, a∫a, din an Ón an, inunda˛iile vin ∫i noi tot nepreg„ti˛i suntem.
Spuneam Óntr-o carte a mea, îDe la B‚rca la Viena ∫i Ónapoi“, exact asta despre ninsori... Ninsorile dac„ vin Ón octombrie ne prind nepreg„ti˛i, dac„ vin Ón noiembrie suntem nepreg„ti˛i. Œn decembrie, bineÓn˛eles: cine se mai a∫tepta s„ vin„ ninsoarea de Cr„ciun. Œn februarie ∫i Ón ianuarie aveam alte treburi, Ón martie era t‚rziu.
™i a∫a se va petrece ∫i cu inunda˛iile dac„ nu vom lua m„suri s„ combin„m cele dou„ sisteme de iriga˛ii ∫i inunda˛ii.
™i ultima articula˛ie a Óntreb„rii. Dac„ Guvernul Óntr-adev„r — eu am pus Ón revista mea îFlac„ra“, domnule senator Funar, Óntrebarea asta —, dac„ Guvernul Óntr-adev„r a ∫tiut c„ vin aceste nenorociri, de ce n-am ∫tiut ∫i noi, de ce n-au fost avertiza˛i oamenii? Pentru c„, p‚n„ la urm„, for˛a colectiv„ bine condus„ e mai semnificativ„ dec‚t for˛a unor oameni care se bat pentru cauz„, dar nu pot prea mare lucru, mai ales c„ trebuie s„-i ∫i conving„ pe oameni.
™i deci m„ g‚ndesc c„ ar fi cazul ca ∫i Ón alte cazuri, ∫i Ón acesta Guvernul s„ Ón∫tiin˛eze poporul ce e cu el, cu poporul, pentru c„ o dat„ ne trezim c„ suntem Óntr-o situa˛ie pe care n-o afl„m dec‚t la finalul ei, la deznod„m‚ntul ei ∫i nu cred c„ este de dorit o asemenea situa˛ie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.