Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 februarie 2016
Declarații politice · adoptat tacit
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Discurs
Nu, dacă doriți acum să interveniți? Nu.
Vă mulțumesc. Stimați colegi,
Vă reamintesc că, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările ulterioare, cererea de urmărire penală, potrivit procedurii prevăzute de acest act normativ, se adoptă cu respectarea prevederilor art. 67 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată, iar votul este secret și se exprimă prin bile.
Regulamentul Senatului, de asemenea, stipulează, la art. 150 alin. (3), că hotărârea se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți, adică minimum 42.
Potrivit dispozițiilor regulamentare, constatarea rezultatului votului și întocmirea procesului-verbal se fac de către o comisie constituită din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar, în baza art. 135 din Regulamentul Senatului.
Așadar, urmează să alegem o comisie de numărare a voturilor și pentru întocmirea procesului-verbal, formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar.
Rog grupurile parlamentare să prezinte propunerile pentru comisia de numărare a voturilor.
Are cuvântul liderul Grupului parlamentar al PSD.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.