Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 martie 2016
Informare · respins
Ioan Chelaru
Discurs
Nu. Din cei care sunt prezenți în momentul votului.
Punctul 10, Propunerea legislativă privind instituirea unor cerințe generale referitoare la lucrările la rețelele și gospodăriile tehnice care afectează străzile și parcările publice.
Inițiatorul nu este prezent.
Domnul Aurel Stanciu, da? Microfonul 8, aveți cuvântul.
## **Domnul Ion Aurel Stanciu** _– secretar de stat în Ministerul Transporturilor_ **:**
## Mulțumesc frumos, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Punctul nostru de vedere a fost susținut și în comisie.
Deoarece se constată unele confuzii din punct de vedere tehnic între stradă și drum național, ambele fiind încadrate în categoria de drumuri publice, de asemenea, pentru faptul că nu s-au avut în vedere probleme de ordin juridic, făcându-se niște confuzii, și anumite greutăți în ceea ce privește modul în care străzile și lucrările sunt în evidențe cadastrale diferite, precum și faptul că trebuie modificată, completată norma tehnică la care se face referire în expunerea de motive, Ministerul Transporturilor nu susține actuala inițiativă în forma propusă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.