Monitorul Oficial·Partea II·9 octombrie 2003
other · respins
Dan Bruda∫cu
Discurs
Nu doresc alte explica˛ii.
Mul˛umesc reprezentantului Ministerului de Externe pentru preciz„rile f„cute.
Vreau Óns„ s„ se ∫tie c„ este o mare diferen˛„ Óntre drepturi ∫i materializarea acestora, o ilustrare Ón acest sens sunt ∫i dificult„˛ile pe care Ón acest moment le are Biserica ortodox„, cu un vicar episcop la V‚r∫e˛. ™ti˛i foarte bine c‚t este de Óncorsetat, c‚t este de urm„rit ∫i mai ales faptul c„ din timp Ón timp este obligat s„-∫i prelungeasc„ viza de ∫edere pe teritoriul Iugoslaviei. Este vorba de faptul c„, neprecizarea elementului acesta, al obliga˛iei p„r˛ilor de a asigura efectiv educarea Ón limba na˛ional„, etnic„, a etniei Ón cauz„, ar putea s„ creeze
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 120/9.X.2003 dificult„˛i reale Ón aplicarea unora dintre prevederile documentului, a c„rui importan˛„ nu o pun sub semnul Óntreb„rii. Dimpotriv„, felicit ministerul ∫i Guvernul pentru c„ au avut o asemenea ini˛iativ„, manifest‚nd interes, cel pu˛in pentru Ónceput Ón Iugoslavia, fa˛„ de soarta minorit„˛ii rom‚ne∫ti Ón ansamblul ei.
Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.