Lakatos Petru

Nu doresc să calific moțiunea Emil Boc. O numesc așa întrucât nu-mi vine să cred că acei colegi care au votat în 2006 taxa specială auto, inițiază benevol și nesiliți de nimeni prezenta moțiune pe tema eliminării ei. În armată, ordinul de sus nu se discută, se execută, dar văd că mai nou așa e și într-o democrație liberală, așa că nu insist asupra acestei practici totalitar democratice.

Doresc în schimb să scot în evidență câteva aspecte care ne vor ajuta să găsim în comun o soluție echitabilă și acceptabilă. La nașterea cu forcepsul a taxei speciale auto, au asistat ministrul finanțelor de atunci, Sebastian Vlădescu, Comisia de buget, finanțe și bănci din Parlament și de la distanță Comisia Europeană, pe rol de asistentă-șefă. S-a confirmat și de această dată înțelepciunea populară după care copilul cu mai multe moașe rămâne cu buricul netăiat.

După discuții aprinse în Comisia de buget, în care am atras atenția fostului ministru că nu o să fie de acord Comisia Europeană cu varianta propusă, având în vedere precedentul cu Ungaria și Polonia, sub presiunea producătorilor autohtoni și la angajamentul lui Sebastian Vlădescu, în sensul obținerii acordului forurilor europene, am votat modificarea Codului fiscal.

Greșeala majoră a Guvernului a constat în faptul că, după primul avertisment al Comisiei Europene, a lăsat în seama lui Vlădescu negocierile și rezolvarea problemei, ministru care la toate avertizările parlamentarilor, atât din arcul guvernamental, cât și din opoziție, a răspuns invariabil: „Lasă, că știm noi!”. Această tactică dâmbovițeană de tragere de timp, de căutare a unor subterfugii, soluții, de a nu-ți îndeplini obligațiile are o singură explicație, dar și aceea inacceptabilă, respectiv aceea că până în 2006, inclusiv, pentru autoturismele din import existau accize între 1%— 11% pentru cele noi, și între 2,5%—32% pentru cele rulate. Această prevedere, după aderarea României la Uniunea Europeană, nu se mai putea aplica, și s-a ajuns la varianta actuală, care are menirea, printre altele, de a umple golul din buget și de a constitui o barieră la importul masiv de autoturisme uzate.

După remanierea guvernului, noul ministru de finanțe a încercat să împace și capra, și varza. N-a vrut să se desolidarizeze de predecesorul său, a căutat, cum spunea Caragiale, „ori să revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele esențiale”. Încercarea a eșuat, propunerea actuală stârnește și mai multe nemulțumiri.

Să vedem un exemplu elocvent: în 2006, pentru un autoturism nou cu capacitatea cilindrică de 1.600 cm[3] în valoare de 9.000 euro (Logan, de exemplu, cu norma de poluare Euro 4), acciza ar fi fost 90 euro, în prezent taxa este de 184 euro și se propune 480 euro. O creștere de 5 ori față de 2006 și de 2,6 ori față de 2007 nu este justificată, veniturile populației nu au crescut în acest ritm. Să nu mai vorbim despre faptul că la un autoturism cu capacitatea cilindrică de 2.500 cm[3] , cu norma de poluare Euro 4, în valoare de 30.000 euro, la îndemâna numai a celor bogați, acciza în 2006 ar fi fost 3.300 euro, în prezent se propune 1.750 euro. Deci în cazul celor înstăriți taxa s-ar reduce la jumătate față de 2006. Inacceptabil!