Nicolae Vãcãroiu

Nu e nici o problemã. ªi toate lucrurile sunt în ordine ºi nu creeazã absolut nici o confuzie din acest punct de vedere. Repet ceea ce am spus, poate nu am fost suficient de clar. Ceea ce ne intereseazã astãzi este ca o suprafaþã de circa 900.000 de hectare, care din totdeauna a fost domeniu public al statului, sã funcþioneze într-un regim privat, nu sã se privatizeze. Pentru cã tot dumneavoastrã Ñ cei de faþã de aici Ñ în urmã cu un an de zile aþi aprobat o lege prin care aþi stabilit ce reprezintã domeniul public al statului. Deci haideþi sã nu mai facem alte comentarii pe aceastã linie. Problema care se pune de fond astãzi este aceea ca o serie de bunuri imobile care se aflã construite pe aceste terenuri Ñ domeniul public al statului Ñ sã rãmânã în domeniu, sã intre în concesiune altãturi de teren, ºi dupã toate regulile, care, scrie în legislaþie, urmeazã regimul juridic al trenului (dar trec peste asta), sau sã facã obiectul privatizãrii, sã-l bãgãm în capitalul social. E foarte simplu ºi vã spun ºi de ce insistaþi asupra ei. Eu am fost patru-cinci luni în toatã þara. Ce fac astãzi toþi directorii de societãþi pe aranjamente? Au triplat suprafaþa de incintã, ºi-au mãrit gardurile, ºi-au luat câte 10 hectare Ñ vã dau exemple câte vreþi. Deci au fãcut o serie de jonglerii în toatã perioada asta, când ºi-au aranjat cine ia.

”DomÕle, nu mã intereseazã pe mine sã iau în concesiune ºi sã lucrez alea 5000 de hectare. Asta-i pentru plebea aia. Vedem noi. E treaba statului, a agenþiei. Fac eu un contract cu ei pe 15 ani, pe 25 de ani concesionare, dar, dupã trei ani de zile, le spun: Nu ºtiu, domnule, nu ºtiu ce s-a întâmplat, am motivaþie, anulez...Ò ªi anuleazã contractul de concesiune. Dar am rãmas cu proprietãþile care le-am luat cu 100 de milioane. Am rãmas cu secþia de vinificaþie. Am rãmas cu silozurile. Cã altfel mã costa la licitaþii bani grei ºi serioºi. Am rãmas cu sediul administrativ ºi tot ce înseamnã acolo, cu grajduri, pot sã le transform în vile, zona e frumoasã. De regulã sediile astea nu s-au fãcut aºa... numai în Bãrãgan sunt... Dar ºi în Bãrãgan sunt fãcute la adãpost, la marginea pãdurii, sunt plãcute. Oricând se transformã în altceva. Deci ãsta e un prim aspect.

Al doilea aspect. Domnilor, haideþi sã gândim. Sunt de acord cã fiecare voteazã cum crede de cuviinþã. Se punea aici problema ce s-a întâmplat cu locaþia. Locaþia aia, din Õ90ÑÕ91 s-a fãcut intenþionat aºa. ªi dumneavoastrã ºtiþi, cã aþi fost acolo. ªi am fost ºi eu, din pãcate, cu dumneavoastrã. S-a dat pe un an, doi ani de zile nu întâmplãtor, ci cu intenþie. Atunci apare jaful. În doi-trei ani de zile exploateazã hotelul, nu bagã nimic în el, nici o investiþie, nici o modernizare, absolut nimic, nu face decât exploatare, ºi exploatare pânã la ruinã, dupã care lasã, într-adevãr, un dezastru în spate. Dar locaþia trebuie s-o punem. ªi locaþia ºi concesiunea, dacã sunt duse pe perioade optime, este excelent. O investiþie care se face, spre exemplu, sã spunem la o secþie de vinificaþie, o fac astãzi, se recupereazã în perioada de 25 de ani, sau mai puþin, în 10 ani, perioada cât dureazã concesiunea.