Constantin Codreanu

Nu e o carte oarecare. Este exact cartea de care se pare că are nevoie urgent cel pe care l-am învestit în 2014 cu încredere și așteptări, acordându-i votul meu, nimeni altul decât Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis. Ziua e cât se poate de specială. Marcăm astăzi 101 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă.

Săptămâna trecută, domnul Iohannis a comis o eroare care nu poate fi trecută cu vederea. Răspunzând unei întrebări despre o viitoare unire a Republicii Moldova cu România, acesta a utilizat sintagma „ambele popoare”, făcând deci distincția clară între românii de pe cele două maluri ale Prutului. O veche teză stalinistă, care a venit, pe vremuri, la pachet cu „limba moldovenească diferită de limba română”. Mai grav este că, la câteva zile după, Președintele României a recidivat, utilizând din nou această teză criminală, cu un mic amendament. A vorbit despre două națiuni: „românii și moldovenii”.

Este pentru prima dată în istoria României când un oficial de rang înalt – cel mai înalt, în acest caz – acceptă și vorbește public despre existența unei națiuni moldovenești. Sunt convins că la Moscova au răsunat ropote de aplauze. Oare și nemții din fosta RDG sunt o națiune diferită de nemții din fosta RFG pentru Klaus Iohannis?

În cei aproape cinci ani de mandat, Klaus Werner Iohannis nu a făcut nimic nici pentru românii din Republica Moldova, în general, nici pentru românii din ambele state românești și diaspora care militează pentru ReUnire. Dimpotrivă. În 2016, atunci când un grup de tineri de peste Prut a ajuns la Cotroceni după un marș al Unirii, pornit pe jos de la Chișinău, președintele Iohannis a dispărut. Acum un an, nu a fost prezent la ședința solemnă a Camerei Deputaților și

Senatului prin care marcam 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România și adoptam o declarație în care se menționa faptul că România este pregătită să răspundă pozitiv dorinței organice de ReUnire a românilor de peste Prut. Afirmațiile de săptămâna trecută au reprezentat însă punctul culminant al acestei atitudini inacceptabile și inexplicabile.

„Aceasta este o istorie a unui singur popor, dar și o istorie reunită a românilor din cele două state românești de azi, state care, din păcate, nu-i adăpostesc nici ele pe toți românii. Această carte de istorie este însă menită să învingă uitarea și să conducă la frângerea risipirii noastre. Să ne amintim mereu că «Hora Unirii» a scris-o moldoveanul Vasile Alecsandri și să încercăm să ne cuprindem cu toții «de acel farmec sfânt” al iubirii de popor și țară, de țara noastră, oriunde ar fi ea, care se numește Țara Românească. Până o vom avea din nou întreagă pe hartă, se cuvine să o purtăm în suflete și, astfel, nimic nu va fi pierdut.” Semnează Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române.

Îi solicit Președintelui României să revină asupra afirmațiilor sale cât mai curând posibil. Până atunci, noi, unioniștii, rămânem cu același deziderat: _ein volk, ein staat, eine riegerung!_