Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 septembrie 2018
Consultare europeană · Trimis la votul final
Camelia Gavrilă
Discurs
Nu este drept la replică, ci pur și simplu simt nevoia de dialog, pentru că problema este foarte importantă și cred că la acest moment facem un puzzle din tot ceea ce știm despre problema educației sanitare, despre problema asistenței medicale în școli.
Vreau să vă spun că nu știu de ce nu v-a răspuns cum trebuie ministrul educației, pentru că ar fi trebuit să știe că mai aproape de 500 de metri de școli nu au voie să funcționeze chioșcuri care comercializează produse de tip fast-food.
Deci, teoretic, ar fi trebuit să aibă această informație, că există reglementări prin care nici produse de tip Coca-Cola, nici produse gen cartofi prăjiți, nici fast-food nu se comercializează și ele sunt verificate și de OPC-uri, și de celelalte forme de control care există la nivelul unităților.
Deci asta aș fi vrut să știți, că există reglementări și că poate ar fi bine și miniștrii să fie mai informați.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.