Sergiu Cosmin Vlad

Nu este o noutate că mulți tineri din România pleacă din țară, cu scopul de a-și găsi un viitor mai bun. Problema pornește de la alocarea a doar 3% din PIB-ul României pentru educație, pe când media în UE o reprezintă aproape 5%. Părăsirea timpurie a școlii și decalajul rural-urban rămân probleme esențiale pentru dezvoltarea economică și ameliorarea inegalităților în societate. Sistemul educațional nu ține pasul cu setul de abilități necesare pentru o concurență relevantă pe piața forței de muncă, într-o economie modernă.

Investițiile în învățământul preșcolar și școlar sunt foarte mici, punându-se accent pe învățământul terțiar ca prioritate națională. Este foarte greu să ai un învățământ de calitate universitar, dacă părăsirea timpurie a școlii, la nivel național, constituie 18,1%, îndeosebi fiind afectați copiii din mediul rural – 27,1% și cei de etnie romă – 77%. Aici mai vreau să atrag atenția asupra faptului că numai 67,7% dintre toți studenții participanți la examenul de bacalaureat au susținut acest test și numărul total de studenți din 2006 până în 2016 a scăzut cu 17% în România.

Multe măsuri sunt concentrate pe participarea tinerilor în învățământul universitar, dar nu și pe calitatea acestuia. Numai 40% dintre studenții din România declară că sunt satisfăcuți cu organizarea studiilor și orarul, facilitățile studiilor și calitatea predării.

ONU raportează o cifră de 3,4 milioane de oameni care au emigrat, o treime reprezentând tineri. Astfel, România se află în topul țărilor cu cei mai mulți emigranți. Românii plecați să muncească în străinătate au în general studii medii sau calificări profesionale, iar numărul emigranților români cu studii superioare se situează în jurul cifrei de 950.000 de persoane. În 25-30 de ani realitatea demografică nu va mai permite plata celor care au contribuit anterior la sistemul de pensii.

Anul trecut, România avea 36.000 de studenți plecați peste hotare și 14.500 de elevi care au declarat că vor să urmeze această cale. Motivele care explică această alegere sunt clare: actuala guvernare nu pune accent pe orientarea profesională, pe încurajarea tinerilor absolvenți de a rămâne în țară să muncească, dar se axează pe promisiuni electorale.

Potrivit Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2014–2020, „tinerii înregistrează cea de-a doua rată a sărăciei ca mărime, fiind principalul grup afectat de criza economică”. Numărul tinerilor care intră pe piața muncii în primul an după absolvire este relativ redus. Legea nr. 292/2011 privind asistența socială face referire la dimensiunile incluziunii sociale. Aici se menționează și cazul tinerilor, care trebuie să beneficieze de suportul necesar realizării potențialului oricărei persoane, indiferent de experiența sau de circumstanțele în care își desfășoară viața, punându-se accent pe incluziunea din perspectiva economică/ocuparea pe piața muncii. Dar, dacă facem o analiză a realităților actuale, această lege nu deține mecanisme eficiente pentru o bună implementare a sa.