Mihăiță Calimente

Nu este pe procedură. Eu aș vrea să lămuresc totuși anumite aspecte, pentru că mi s-au adus tot felul de acuze. Și, atunci, este mai bine să citim niște documente care totuși conțin niște date concrete și în aceste documente se spune că acest castel a fost ridicat de către brașoveni pe o fortificație care le-a fost donată de către regele Ludovic I al Ungariei, fortificație care aparținea cavalerilor teutoni, pe care o ridicaseră în 1211–1225 și era atribuită magistrului Theodoricus. În secolul al XIII-lea, teritoriul Cetății Bran a fost supus jurisdicției Comitatului Regal de Alba. În 1395, Sigismund de Luxemburg, împărat german și rege al Ungariei, a folosit Castelul Bran ca bază strategică pentru incursiuni în Țara Românească. În 1407, Sigismund îl acordă lui Mircea cel Bătrân în stăpânire. Branul rămâne sub autoritatea Țării Românești până în 1419. În 1427, Castelul Bran este trecut în proprietatea Scaunului Brașovului de către Coroana Ungariei. În 1498, Cetatea Branului a fost închiriată de regalitatea maghiară către Scaunul Brașovului. În 1920, Consiliul Orășenesc Brașov a donat castelul reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri. Regina l-a amenajat și l-a lăsat moștenire fiicei sale, principesa Elena, sora regelui Carol al II-lea. După expulzarea din țară a familiei regale în ’48, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, fiind abandonat și devastat.

Castelul s-a deschis apoi vizitatorilor în 1956, fiind parțial amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală.

În 1987 a intrat în restaurare, lucrările fiind terminate, în linii mari, în 1993.

Rezultă clar că ceea ce am spus nu erau prostii. Prostii spun cei care nu citesc și, sigur, dincolo de disputa juridică în care eu nu am vrut să intru, proprietatea este clar dovedită și fără drept de tăgadă a familiei regale, a principesei și, mai departe, a moștenitorilor acesteia.

Vă mulțumesc.