Monitorul Oficial·Partea II·14 aprilie 2006
Informare · respins
Marcu Tudor
Discurs
Nu este timp aici, domnule! Timpul este c‚t l-a˛i votat dumneavoastr„: scurt, ca s„ fi˛i pe placul domnului T„riceanu, c„ruia i s-au b„gat pe g‚t acestea ∫i nici m„car nu le-a citit. Dar noi le-am citit.
La urm„toarele r‚nduri este vorba de discu˛ii, relat„ri verbale ale unor ofi˛eri operativi, sau cum se numeau, asupra unor discu˛ii Ón comun f„cute de colegi.
## Domnilor,
P„i, exact Ómpotriva acestui gen to˛i suntem acum de dela˛iune. Tot ce vorbeam noi la o glum„, la o Ónt‚lnire, r‚deam de cineva care f„cuse o prostie sau ∫tiu eu ce alte lucruri nevinovate care s-au f„cut timp de 45 sau c‚t au fost de ani se fac ∫i acum ∫i se vor face Ónc„ 100 cine ∫tie c‚˛i de ani de acum Ón acolo. Toate acestea erau re˛inute dup„ cum dorea s„ scoat„ Ón relief acel ofi˛er de contrainforma˛ii — sau, cum se numea, securist — din Óntreprindere, o anumit„ idee ∫i spunea: îAceasta mi-a fost relatat„ de cutare“, iar dumneavoastr„ habar nu avea˛i.
V„ trezi˛i, domnilor, c„, Ón aceast„ form„ Ón care v„ este pomenit numele, f„r„ s„ ∫ti˛i — eu am v„zut dosare, c„ am fost Ón control Ón legislatura trecut„ ∫i ∫tiu ce este Ón ele — v„ trezi˛i c„ Ón acele dosare, f„r„ s„ ∫ti˛i, sunte˛i citat c„ a˛i dat informa˛ii, chiar dac„ nu se spune Ón ce cadru, despre un coleg de-al dumneavoastr„ asupra c„ruia a˛i f„cut ni∫te glume sau a˛i comentat pur ∫i simplu Ón comun tot ce s-a Ónt‚mplat. Sunte˛i informatori, domnilor, Ón aceast„ sintagm„!
Mai departe. Nici nu ∫tiu dac„ el a respectat tot ce am zis eu sau dumneavoastr„ ∫i poate le-a Ómbog„˛it, ca
s„ dea bine ∫efilor lui.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.