Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 noiembrie 2013
Declarații politice · respins
Ilie Sârbu
Discurs
Nu, eu am vrut să subliniez alt lucru, că dacă v-ați referit la Guvern – ceea ce mi se pare firesc, dumneavoastră vă referiți într-un fel, noi ne referim într-un fel, că și noi susținem Guvernul, ca și dumneavoastră –, Guvernul pe una dintre inițiative spune că nu susține, fiindcă era vorba de zi liberă. Dar la a doua inițiativă vine și spune un lucru pe care dintotdeauna și în toate discursurile de aici ni l-am dorit cu toții. „Suntem anexa Guvernului, Guvernul ne impune...”. Iată, Guvernul spune: „Parlamentul este singurul în măsură să se pronunțe asupra adoptării acestei legi.” Asta, pentru a restabili adevărul.
Dacă tot vorbim de mari adevăruri, de istorie, de încărcătura istorică pe care o au adevărurile, că minciuna niciodată nu rezistă, are picioare scurte, atunci haideți să stabilim adevărul. Aceasta este poziția Guvernului vizavi de ziua națională, de sărbătoarea națională, cum vreți s-o numim. Nu a avut o poziție care s-o ducă în derizoriu și am vrut să stabilesc acest lucru aici, fiindcă este un moment important, așa cum am spus, cu conotații incredibile și puțin trăite în Parlament, când toată sala – am simțit și eu lucrul acesta – să aibă așa un sentiment patriotic debordant. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.