Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 ianuarie 2017
other
Mario Ovidiu Oprea
Discurs
Nu. Eu vreau să amintesc faptul că suntem în sesiune extraordinară până sâmbătă inclusiv... sau putem s-o și prelungim, pentru că urmează două săptămâni de vacanță parlamentară, și să facem în așa fel încât această lege să o discutăm așa cum trebuie.
Să fie clar: nu suntem împotriva abilitării Guvernului de a emite ordonanțe, nici nu vrem să blocăm activitatea Guvernului, dar observăm o tendință în Biroul permanent – s-a întâmplat și data trecută –, aceea de a renunța la avize. Avizele comisiilor sunt consultative pentru decizia plenului Senatului, dar, altfel, ele sunt obligatorii. Noi nu putem trece la raport până când un proiect de lege nu este avizat de comisiile de specialitate.
Spunea colegul meu, senatorul Țapu, data trecută, să nu începem cu stângul sesiunea parlamentară. Păi cred că batem un pas de defilare cu stângul în față.
Aș vrea să fac următoarele precizări legate de această lege, în mod concret. Noi, parlamentarii, senatorii liberali, am depus la comisii foarte multe amendamente. Erau constructive, erau efectiv în sensul îndreptării acestei legi, pentru a nu putea fi contestată. Au fost respinse toate.
Nu asta ne surprinde. Ne surprinde faptul că nu țineți cont absolut deloc de avizul Consiliului Legislativ, care vă specifică foarte clar niște lucruri deosebit de importante, și anume: „În conformitate cu prevederile art. 115 alin. (1) din Constituție, abilitarea Guvernului se face doar pentru domenii care nu fac obiectul legilor organice. În situația menționării generice a domeniilor în care se vor emite ordonanțe, fiecare caz în parte va trebui analizat cu ocazia elaborării proiectului de ordonanță a Guvernului”, astfel încât reglementările să nu cuprindă dispoziții la nivelul legilor organice. Se mai spune, de asemenea, că modificările de acte normative trebuie să se refere – să se refere! – la domeniul menționat, fiecare poziție.
Or, chiar prim-ministrul, Sorin Grindeanu, își începe expunerea de motive spunând că „Parlamentul României poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice”.
Am să vin cu câteva exemple.
Punctul II, poziția 1 – „măsuri privind organizarea și funcționarea instituțiilor publice din cadrul administrației publice centrale pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative”. Este o poziție foarte vastă. Organizarea și funcționarea unor instituții publice din cadrul administrației publice centrale sunt reglementate prin legi organice.
Punctul III, poziția 3 – „măsuri privind creșterea calității vieții pensionarilor”. Foarte bine, dar domeniul protecției sociale trebuie reglementat la nivelul legilor organice.
Punctul IV, poziția 2 – „reglementări în domeniul cercetării științifice și învățământului superior”. Organizarea generală a învățământului este lege organică.