Petre Roman

Nu intenþionam sã iau cuvântul, însã aº vrea sã afirm aici cã nu sunt de acord nici cu fierbinþeala asta excesivã, ºi care nu mi se pare tocmai atât de patrioticã, în legãturã cu subiectul Tratatului de bazã dintre România ºi Rusia.

Intenþia Guvernului de a realiza, de a încheia un tratat, un acord de bazã cu Rusia este bine venitã din raþiuni politice, economice ºi comerciale.

În calitatea pe care am avut-o anul trecut, de ministru al afacerilor externe al României, m-am strãduit permanent în aceastã direcþie. Am avut douã întâlniri consistente cu ministrul de externe al Rusiei, actualmente acelaºi, Igor Ivanov, un diplomat, fãrã îndoialã, redutabil. ªi acum, ca ºi atunci, obstacolele în calea realizãrii semnãrii acestui tratat au fost aceleaºi: problema tezaurului românesc, tezaurului României, care a ajuns în Rusia în anii 1916Ñ1917 ºi chestiunea legatã de Acordul secret Ribbentrop-Molotov. Dacã n-am putut avansa atunci pânã la finalizarea tratatului, ºi se ºtie bine cã nu l-am finalizat, pentru cã el nu existã, nici mãcar nu este parafat, înseamnã cã motivele pe care le-am menþionat ne-au stat în cale. De aceea m-am simþit obligat ca, repet, delimitându-mã de o fierbinþealã excesivã ºi pe care nu o consider neapãrat patrioticã, sã spun câteva lucruri mai aproape de esenþa acestor negocieri.

Dacã în ceea ce priveºte Pactul Ribbentrop-Molotov ºi, mai ales, consideraþiile lui secrete, existã o oarecare ocolire posibilã prin faptul cã Sovietul Suprem a adoptat o hotãrâre de condamnare a Pactului Ribbentrop-Molotov în 1989 ºi cã eu oricum cred cã este în interesulÉ e strict pãrerea mea, bineînþeles, ºi nu dau lecþii nimãnui, cã este în interesul unei Rusii democratice sã se delimiteze definitiv, pentru cã trebuie sã admitã cã nu are alte gânduri ascunse, de acest pact, în ceea ce priveºte tratatul s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am putut accepta, pentru cã din discuþiile directe pe care le-am avut cu ministrul de externe ºi din discuþiile pe care le-am ordonat de comun acord cu dânsul între experþi, ceea ce pe mine m-a obligat sã fac pasul înapoi a fost nu atât faptul cã tezaurul nu era, din unghiul de vedere al Rusiei, retrocedabil, ci faptul cã el nu era recunoscut ca atare. Asta e o chestiune care cred cã trebuie sã ne punã pe gânduri ºi cred cã nu este acceptabil. Ideea cã, de fapt, acest tezaur e ca ºi cum n-ar fi existat, asta chiar cã nu putem accepta.

Asta e tot ce aveam de spus. Vã mulþumesc.