Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 octombrie 2000
procedural · respins
Corneliu Dorin Gavaliugov
Aprobarea ordinii de zi cu trecerea punctului 18 pe locul 2 al ordinii de zi
Discurs
Nu, n-am terminat. Aº vrea sã mai întreb despre privatizãrile fãcute în judeþul Alba, dacã având în vedere cã mulþi din colegii mei din Senat au declarat aici cã privatizãrile au avantajat, eventual, numai colegi de partid, cum se explicã cã s-a putut oferi o privatizare fãrã licitaþie, negociere directã, pânã la urmã în condiþii foarte joase ca preþ, principalului sponsor al partidului Alianþa pentru România din Sebeº, care pânã la urmã în acest spaþiu superb a fãcut ºi sediul partidului. Existã o înþelegere între F.P.S., un acord, cu Alianþa pentru România?
Ultima întrebare, ultima mea întrebare adresatã domnului Radu Sârbu se referã la posibilitãþileÉ dacã poate sã ne prezinte care este bilanþul în acest an al intrãrii investitorilor internaþionali în România. Deci care considerã cã este cel mai important investitor care pânã la urmã a apãrut în România, cã dânsul ne-a fãcut un raport foarte general ºi poate noi aici, în dezbaterile pe care le-am oferit, nu am reuºit sã reþinem. Care este pânã la urmã ºi la ce valoare se ridicã acest mare investitor care a venit în anul 2000 în România?
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.