Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 octombrie 2007
other · adoptat tacit
Doru Ioan Tărăcilă
Validarea unor candidați propuși pentru Consiliul Național de Integritate 7–8; 15–16
Discurs
Nu, nu.
Este a doua sesizare.
Aveți încredere, că nu uit chiar așa ușor!
Prima sesizare, vă rog să vă pronunțați asupra acestui amendament, retrimiterea la comisia sesizată în fond.
Aprobată de plenul Senatului cu 36 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 3 abțineri.
Domnul senator Gavrilă Vasilescu a formulat amendament la această solicitare, în sensul ca, dacă este retrimisă la Comisia economică, industrii și servicii, să dea un aviz, cel puțin, și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.
Vă rog să vă pronunțați prin vot.
Solicitare aprobată de plenul Senatului cu 38 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 4 abțineri.
Vă adresăm rugămintea ca, în partea a doua a lunii noiembrie, cel târziu, proiectul de lege să revină în dezbatere, întrucât termenul de adoptare tacită în Senat este 22 noiembrie 2007.
Vă rog, domnule senator Aron Ioan Popa. Microfonul 7.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.