Nu, nu... Pãi, nu, nu... M-aþi miºcat greu, pentru cã sunt stabil în opinii, nu pentru cã nu aþi avea dumneavoastrã suficientã forþã sã mã miºcaþi.
Înainte de a trece la esenþa polemicã a discursului meu, aº vrea sã atrag atenþia asupra unor probleme delicate, pe care nu le putem lãsa uitãrii, pentru cã ele þin de viaþa însãºi a unor domenii, a unor zone, a unor judeþe.
Fosta noastrã colegã senator, doamna profesor doctor Doina Florica Ignat, cercetãtor ºtiinþific la Muzeul Þãrii Criºurilor din Oradea, face un apel cãtre noi, atrãgându-ne atenþia asupra situaþiei disperate în care se aflã aceastã prestigioasã instituþie de culturã, ameninþatã cu evacuarea din Palatul Baroc, fostã reºedinþã a Episcopiei RomanoCatolice. Doamna ne transmite cã Episcopia RomanoCatolicã a cedat statului român dreptul la folosinþã veºnicã a imobilului în cauzã, iar acum îl revendicã în instanþã, procesul ajungând în faza pronunþãrii sentinþei finale. Este o situaþie pe care nu putem sã n-o luãm în atenþie.
Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii, printr-un ordin privind fundamentarea cifrei de ºcolarizare ºi stabilirea reþelei unitãþilor de învãþãmânt preuniversitar de stat pentru anul ºcolar 2003Ñ2004, cere ca de la toamnã clasele cu program de artã sã fie organizate numai în liceele cu profil artistic. Apar complicaþii pe care ministerul pare cã nu le are în vedere ºi de aceea credem cã nu trebuie exagerat, nu trebuie aruncaþi pe drumuri numeroºi elevi ºi numeroºi profesori. Învãþãmântul artistic este necesar în forma în care existã astãzi.
Asociaþiile de proprietari ºi locatari din Strada Arcului, zona Bisericii Armeneºti, despre care am mai vorbit, ne trimit un memoriu, prin care se plâng de construirea abuzivã a unui imobil, cu 18 etaje, la intersecþia bulevardului Carol cu strada Armand Cãlinescu ºi Strada Arcului, construcþie care se înalþã pe un fost spaþiu verde ºi care afecteazã nu numai clãdirile din complexul Biserica Armeneascã, dar ºi celelalte imobile particulare. Condiþia propusã este amenajarea unui nou spaþiu de joacã ºi consolidarea zonei adiacente. Existã un grav pericol acolo!
Am observat cã nu ne-a interesat acuzaþia unui istoric francez, la unul dintre posturile de televiziune din Franþa, cum cã C.I.A. ar fi pãtruns pânã în cele mai înalte structuri ale României. ”Puterea politicã de la Bucureºti Ñ spune aceastã doamnã istoric Ñ este manipulatã de C.I.A.Ò Perspectiva dânsei asupra C.I.A. ºi a României pare a fi spionajul francez. De aceea, probabil, este atât
de înverºunatã, acum, împotriva C.I.A. Istoricul subliniazã cã manipularea pentru a obþine sprijin în atacarea Irakului a constat în acþiunea C.I.A. de folosire a foºtilor gorbacioviºti frustraþi din timpul lui Ceauºescu. Ar trebui, totuºi, ca lucrurile acestea sã nu rãmânã în confuzie ºi ar trebui ca statul român sã rãspundã acestor acuzaþii, acestor provocãri.
Ultima chestiune, înainte de a trece la esenþa polemicã de care vorbeam: studenþii de la universitãþile particulare acreditate nu mai beneficiazã de facilitãþile la transport pe care le au toþi studenþii. Se încalcã astfel Legea învãþãmântului ºi Hotãrârea Guvernului nr. 309/1996, care îi privea pe toþi studenþii facultãþilor, de stat sau particulare acreditate, egal. Cred cã este necesar sã nu lãsãm sã se petreacã aceastã nedreptate.
Sigur cã nu pot sã mã prefac a nu observa discuþia conflictualã care existã cu privire la C.N.S.A.S. Eu cred cã C.N.S.A.S. trebuie sã funcþioneze, fireºte, cum crede ºi partidul din care fac parte. Problema este cã, în cursul existenþei sale de pânã acum, s-au detaºat în acest consiliu oameni care au folosit abuziv dreptul pe care l-au obþinut prin acreditarea lor de cãtre Parlament pentru a face politicã, pentru a-ºi compromite adversarii politici sau de idei, uneori pentru a-ºi compromite adversarii culturali, adversarii literari.
Nu bãtãlia pentru adevãr i-a animat pe cei care acum protesteazã, de fapt, din nou, împotriva legii ºi a încercãrii Parlamentului de a face dreptate, ci interese personale meschine, interese de grup, batjocorirea siguranþei naþionale fiind una dintre consecinþe, iar batjocorirea unor personalitãþi fiind un alt rezultat, pe aceastã cale de manipulare a dosarelor, a documentelor care le-au stat la îndemânã.
S-a mers pe ideea inducerii în eroare a opiniei publice pe calea minciunilor, a trucajelor, a încãlcãrilor de lege, a diversiunilor, a privatizãrii vicioase a unor dosare la care au avut acces aceºti oameni. De aceea ceea ce a spus aici domnul senator Predescu a fost convingãtor. M-a emoþionat, desigur, lupta pentru pãstrarea a ceea ce însuºi propusese un coleg senator (fost premier) pentru acest consiliu, dar eu cred cã e loc de mult mai bine.
Au existat Ñ ºi se poate dovedi, eu stau la dispoziþia comisiei, dacã este interesatã Ñ relaþii nefireºti ale unor membri ai C.N.S.A.S. cu anumite ziare, folosite pentru a ridica problemele în felul cum o doreau sau o doresc cenesasiºtii respectivi.
Domnul Ion Ferdinand Lãncrãnjan, fiul marelui scriitor, care a fost ºi rãmâne Ion Lãncrãnjan, a publicat în ”Flacãra lui Adrian PãunescuÒ un text de protest împotriva felului cum publicaþia ”Evenimentul zileiÒ, folosind câþiva ziariºti ai sãi, ale cãror nume le pot spune, dar ele pot fi regãsite în articolul respectiv, ºi folosind relaþiile cu totul neprincipiale dintre aceºtia ºi unii membri ai C.N.S.A.S., au fãcut campanii împotriva unor personalitãþi, decupând din dosare ceea ce le convenea, punând la o parte ceea ce nu le convenea, falsificând destine, nu numai dosare.
S-a vorbit aici despre câtã nedreptate se poate construi prin astfel de metode. Nu în vremuri imemoriale, ci în vremea noastrã s-au fãcut toate aceste nedreptãþi la
adresa unor personalitãþi care meritã, într-adevãr, preþuire ºi iubire, nu batjocura care s-a creat la adresa lor.
Eu vã reamintesc, doamnelor ºi domnilor, cã la acest microfon, în urmã cu câþiva ani, în perioada 1992Ñ 1996, venea cu insistenþã un senator þãrãnist ºi înjura pe niºte senatori de stânga Ñ aºa i se pãrea dumnealui, cã sunt de stânga, ºi probabil cã ºi erau Ñ, între care ºi pe mine, pentru cã existasem ºi în perioada de pânã în 1990. ªi a înjurat, ºi a înjurat, ºi a vorbit indignat sincer ºi despre comunism, ºi despre Securitate, pentru ca sã aflãm ulterior cã respectivul senator, domnul Vasile Vetiºanu, era turnãtor la Securitate.
Excesul de zel nu spunea nimic bun despre activitatea pe care voia s-o ascundã. Aruncând pe alþii, cum se întâmplã ºi azi, din partea unora, de fapt, voia sã distragã atenþia de la ceea ce fãcuse ºi fusese dumnealui.
Au fost ºi alte situaþii de acest fel. De exemplu, într-un oraº din centrul þãrii, un candidat la primãrie atât l-a înjurat pe cel cu care concura în finalã, încât a fost ales, pur ºi simplu, el, cel care înjura. De ce îl înjura? De Securitate ºi de comunism. Pentru ca, ulterior, sã se dovedeascã faptul simplu cã primarul respectiv, care e în funcþie ºi acum ºi care nici nu este un primar rãu, de altfel, eu am puterea sã spun asta, fusese agent de Securitate. E adevãrat cã acþionase într-un plan mai ciudat, ceva cu studenþii strãini, dar dacã atunci când ataci nu ai o nuanþã ºi când eºti atacat poþi sã beneficiezi tot de lipsã de nuanþe.
În cazul judecãþilor mele nu va fi aºa. Nu voi spune despre personalitãþile pe care consider cã Parlamentul trebuia sã le fi însãrcinat cu atât cât le era dreptul, nu sã le dea, pânã astãzi, voie sã comercializeze dosarele inamicilor lor, nu voi spune despre acele personalitãþi cã nu existã din punct de vedere spiritual. Unele dintre ele existã ºi cel puþin unul dintre ei este un poet remarcabil. Dar asta nu înseamnã cã trebuie suportatã la nesfârºit aceastã manipulare a opiniei publice, prin abuzul pe care l-au fãcut, folosind dosarele de Securitate ºi creând aceastã problemã a S.R.I.
În fond, eu constat cã lor le displace nu numai Securitatea veche, ci ºi S.R.I.-ul actual. Asta e chiar o chestie interesantã. Parcã suntem, totuºi, într-o vreme a democraþiei, parcã am cãzut de acord cu toþii cã un serviciu de informaþii ne trebuie ºi cã scoaterea organismului naþional pe piaþã, pe tarabe, la colþul strãzii, scoaterea organismului naþional de sub starea lui de imunitate, pe care noi trebuie sã i-o asigurãm, nu reprezintã un fapt pozitiv pentru un stat care îºi apãrã drepturile.
Atacurile împotriva S.R.I. sunt mizerabile. Nici mie nu-mi place sã ºtiu cã e cineva pe care nu-l vãd ºi care, eventual, e atent la ceea ce fac eu, dar, de la faptul cã nu-mi place ºi pânã la ridicarea acestui fapt la rangul de principiu ºi la atacarea imunitãþii statului naþional, la considerarea, cum am vãzut cã ºi un coleg a spus aici, cã se protejeazã Securitatea prin aceea cã unele dosare care reprezintã chiar fapte de interes naþional nu sunt exhibate, mi se pare cã e o cale lungã, pe care noi, ca primi exponenþi ai democraþiei, n-ar trebui s-o strãbatem.
Am observat cã un domn coleg aici vorbea ºi despre primejdia de ”a fi nãvãliþiÒ... Era un viol asupra limbii române, care ar putea rãmâne gravidã dupã acest viol, împotriva cãruia protestez. ”A fi nãvãliþiÒ e ceva ce n-am auzit pânã acum, mã rog, în scurta mea experienþã de vorbitor ºi scriitor de limba românã.
## **Domnul Szab— K‡roly-Ferenc**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.