Viorel-Gheorghe Coifan

Nu poate exista cu adevãrat libertate fãrã dreptate ºi dreptate fãrã adevãr. Dosarele Revoluþiei zac mai departe în fiºetele magistraþilor, cu menþiunea ”autor neidentificatÒ. Iar în anul 2004 se vor împlini 15 ani de la declanºarea Revoluþiei, moment aniversar, dar ºi termen de prescripþie a infracþiunilor. Au mai rãmas doi ani, dupã care criminalii din decembrie 1989 pot rãsufla liniºtiþi. Existã un timp al ispãºirii, un alt timp al iertãrii, dar nu trebuie sã existe un timp al uitãrii. Cine uitã istoria riscã s-o repete!

În acest context, doresc sã exprim protestul acelora pentru care între democraþie ºi comunism nu poate fi pus semnul egalitãþii, al acelora pentru care Parlamentul bicameral al României, desfiinþat de comuniºti în 1946, nu este totuna cu Marea Adunare Naþionalã, caricaturã jalnicã a ceea ce ar fi trebuit sã fie o adunare reprezentativã.

Alãturarea portretelor preºedinþilor de Camere, democratic aleºi, cu acelea ale unora care au trãdat interesele profunde ale poporului român, în frunte cu torþionarul Alexandru Drãghici, reprezintã o jignire adusã memoriei tuturor acelora ce au luptat împotriva comunismului, pentru o Românie mai liberã ºi mai prosperã.