Petre Roman

Nu pot cu nici un chip sã înþeleg cã în anul 2003, când România se îndreaptã, credem, ireversibil cãtre lumea democraticã, integrându-se în NATO ºi în Uniunea Europeanã, asemenea ameninþãri mai pot fi proferate la adresa unor cetãþeni învestiþi cu rãspundere prin lege.

Se pune o simplã întrebare: cine sunt depozitarii siguranþei naþionale?

În democraþie sunt legile ºi instituþiile democratice. Nu mai putem accepta sub nici o formã exclusivismul securistic exprimat în anii de dictaturã sub cunoscuta expresie: ”noi ºtim ce e mai bine pentru þarãÒ. România de azi e România democraticã. Când ne-am cucerit libertatea am învins represiunea, am învins teama de acei oameni care serveau dictatura, iar nu þara, am învins minciuna sfruntatã cã suspiciunea, intimidarea, hãrþuirea ºi represiunea se fãceau pentru binele poporului român.

În România democraticã noi credem cã instituþiile statului nu pot fi manipulate sau intoxicate de oameni care aveau asemenea misiuni în trecut.

Unii dintre cei angrenaþi în poliþia politicã s-au devotat regimului comunist cu credinþa sincerã cã se devoteazã þãrii, dar dupã mai bine de 13 ani de la Revoluþie se poate înþelege ce distanþã uriaºã separã ceauºismul de o Românie democraticã.

Cehia, Ungaria ºi, în bunã mãsurã, Polonia au decis cu ani în urmã sau mai de curând sã aducã la cunoºtinþa opiniei publice cine au fost torþionarii ºi informatorii, adicã cei care au susþinut ºi fãcut actele de represiune ale organelor lor de securitate. Mãsura aceasta, acolo, a înregistrat o calmare a spiritelor ºi o creºtere a încrederii în chiar noile instituþii ale securitãþii statului.

Nu sunt pentru declanºarea unui val de rãzbunãri, am spus-o încã din octombrie 1990, când am propus ca arhivele Securitãþii ca poliþie politicã, ca organ de represiune, sã fie date sub controlul Parlamentului.

Însã primejdia de a fi nãvãliþi de cãtre ceea ce aparþine trecutului este direct proporþionalã cu tãcerea asupra faptelor acelui trecut. Partidul de guvernãmânt se va încãrca cu o grea rãspundere dacã va decide cã sacrificarea C.N.S.A.S. ºi a Legii nr. 187/1999 este o acþiune politicã mai importantã decât deconspirarea unor acte de represiune ºi a celor ce le-au comis.

Aflate acum în balanþã, deconspirarea de cãtre C.N.S.A.S., pe de o parte, ºi sacrificarea C.N.S.A.S., pe de altã parte, sã nu îºi facã nimeni iluzii care se aflã de partea bunã a istoriei. Aceste iluzii se prelungesc în speranþa unora cã în contextul actual lumea occidentalã s-ar acomoda cu un asemenea sacrificiu. Este complet fals ºi periculos. A se vedea declaraþiile lordului Robertson, secretar general al NATO, ca ºi trimiterea fãcutã de cei mai înalþi oficiali americani la dictatura lui Ceauºescu, prin comparaþie cu dictatura lui Saddam Hussein. Ceea ce se acoperã ºi nu se vede nu înseamnã cã a încetat sã existe.

O conºtiinþã împovãratã de prea multe amintiri ale unor fapte repudiate de istorie nu mai gãseºte în sine puterea înnoirii. Nu pledez pentru o soluþie radicalã sau blândã, soluþia existã ºi se numeºte Legea nr. 187/1999 pentru deconspirarea fostei Securitãþi ca poliþie politicã.